Unul din convoaiele nuntașilor/foto: Ramona Ionescu

– bucuria nuntașilor este dusă la rang de circ pe străzile Bacăului

Duminică seară, într-un interval de jumătate de oră, am întâlnit trei convoaie de nuntași din cartierul Narcisa și până la Parcul Cancicov. Larma făcută de claxoanele mașinilor făcea ca oamenii să întoarcă privirea spre sursa de zgomot. Bineînțeles că în fruntea convoiului trebuia să fie cea mai luxoasă mașină.

Musai trebuia să fie și cea mai mare, iar fundele textile sau de plastic erau și cele mai țipătoare. Din niciun convoi nu lipseau mașinile înmatriculate în Italia, Spania, Germania, Franța sau Marea Britanie. Pe lângă claxoanele asurzitoare ale mașinilor, nunțașii erau foarte vocali. Strigau, țipau și agitau găini din plastic prin geamurile deschise. Dacă se nimereau să aștepte la semafor, mașinile nuntașilor continuau să claxoneneze.

PUBLICITATE

Lor li se adăugau și goarnele mașinilor din jur conduse de ceilalți șoferi din trafic care așteptau la semafor, în semn de salut pentru miri. Știm cu toții că în oraș este interzis claxonatul, iar această contravenție se amendează conform articolului 113 din Regulamentul pentru aplicarea OUG 195/2002.

Una e să dai semnal sonor scurt pentru a atrage atenția unui participant la trafic și alta este să nu ți se mai dezlipească mâna de claxon, din dorința de a atrage atenția. Iar atunci când ai cel puțin 10 mașini în convoi, nu este deloc plăcut urechilor să audă sunetul strident al claxoanelor.

Nici bine nu a trecut prima nuntă de semaforul de la Narcisa, că un alt șir de mașini, parcă tras la indigo, venea pe același traseu, în ritm de claxoane, flash-uri și cu ,inile de avarii pornite. Al doilea impact vizual, aceeași impresie, mai multe mașini de Italia. Înaintând spre centrul orașului, prin dreptul Parcului Cancicov, o mașină de epocă, roșie, decapotabilă, ducea vizual rangul nunții la un alt nivel.

În afară de mașina mirilor, restul convoiului se manifesta la fel de zgomotos. Oare cele trei tablouri descrise mai sus reflectă doar bucuria nuntașilor sau este o reacție stradală de prost gust!?!

Oricum, mulți dintre pietoni și-au manifestat indignarea față de comportamentul nuntașilor, mai ales că toate acestea se petrec în postul Adormirii Maicii Domnului (1 – 14 august). De acum și până la sfârșitul anului nu se fac nunți în postul Nașterii Domnului (15 noiembrie – 24 decembrie) și în perioada de la Crăciun, până la Bobotează (25 decembrie 2017 – 6 ianuarie 2018).

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

37 COMENTARII

  1. Comportament de turma, dacă unul e berbec si face un lucru care este “cool” trebuie sa-l urmeze și ceilalti. Cu siguranta acest comportament arată nivelul de educație al persoanelor în cauză si dorinta lor de a se afirma prin… nimic. Dacă cineva ar face un lucru bun nu foarte multi i-ar urma exemplul, dar când cineva face o prostie, cei mai mulți se inghesuiesc sa-l urmeze pentru că e “cool”. Cam ăștia sunt majoritatea romanilor. Exista si acea minoritatea care muncesc si sunt oameni cu bun simt, nu-și etalează prostia cu fiecare ocazie.

  2. Da ….atunci sa ne inchidem cu totii in cutiele de ciment si sa ne uitam la TV. …..nu va convine nimic…
    Ala ca suna, ala claxoneaza, ala ca are numere de italia ………..

  3. Acest comportment de prost gust va continua atat timp cat Politia Romana il va tolera, pe motiv ca reprezinta o “traditie”. Atunci cand am intrebat un echipaj al politiei, ce-si facea datoria in fata prefecturii, de ce nu ia nicio masura impotriva conducatorilor auto care tocmai treceau prin fata lor claxonand in exasperarea tuturor locuitorilor din zona centrala, acestia au ridicat uimiti din umeri, intrebandu-ma daca eu nu am procedat la fel, atunci cand m-am casatorit?! Incredibila atitudine! Adica aplicam legea dupa bunul plac… In zona centrala nu locuieste niciun sef din politie, care sa fie deranjat de astfel de manifestari de prost gust, si sa ia masuri legale?

    • Îmi place sa cred ca nu ai avut parte de așa ceva și suferi. E sărbătoare și chestia e ca nu toți sunt ortodocși și nu toți ținem aceleași tradiții. Fiecare își alimentează fericirea și o face sa radieze prin lucruri simple și plăcute. Ce Spune-ți de înmormântare cu fanfare și alte chestii? Ce Spune-ți de manifestări josnice contra conducerii?

      • La cata gramatica sofati, nu e de mirare ca nu aveti respect fata de lege. Spune-ti tie insuti daca ti-ar conveni sa iti urle bebelusul trezit din cauza circului de claxoane, pentru ca ce spuneti (FARA CRATIMA), tine de patologic.

    • Politia Romana cat si Politia Locala tolereaza cam multe in ultima perioada: : “traditiile”, parcarea neregulamentara…etc, iar sefii stau la vile in afara orasului nu au cum sa fie deranjati.

    • Ce traditie este asta??
      Nu tine decat de lipsa celor sapte ani de acasa si de lipsa de respect fata de ceilalti.
      Obrazul gros implica si claxon mare.
      PS:
      Majoritatea celor care sustin aceasta ” traditie” au o problema cu gramatica ( asa reiese din comentariile la articol)! Care sa fie explicatia?

  4. daca-s neam de tarani prosti si inapoiati, cum crezi ca vor putea debarasa asa curand de aceste obicieuri proaste. E o chestie de orgolii si vanitati neostoite, o modalitate de a se face remarcat, iar obicveiul ancestral de altfel se rezuma doar la ” ia uite ma ce masina babana mi-am adus eu din Italia”. Lipsa de educatie si bun simt, mai ales ca nu toti cetatenii vor sa fie facuti martori si partasi la evenimentul lor. Niste tarani !

  5. Înseamnă că cel care a scris articolul ori e nebun ori nu mai are mult până a fi nebun. Daca ai făcut nunta, la tine nu s.a claxonat ? Sau la căruță nu era claxon dacă ești trecut de câteva vârste și aștepți să treci la următorul pas.
    Doar camerele octogenare de supraveghere de la mine știu că nu sunt mulțumite de aceste obiceiuri dar că își rupeau fundurile în tinerețe nu mai țin minte.

  6. Faptul ca fac multă gălăgie este un lucru urat si nici eu nu sunt de-acor, dar faptul ca te deranjează ca in convoi sunt si mașini înmatriculate in alta țara asta nu îl înțeleg. Sunt romani si ei care au ales sa muncească in alta țara pentru familiile lor. Hai sa facem puțin diferența între hoți si romani plecați in străinătate.

  7. Nu mai la noi e debandada asta afara dece nu fac acolo la 22.00 gata iar pe strada nici nu le auzi gura asta denota o mare lipsa de respect fata de ceilati cetateni …de ce trebuie sa ma faca balamuc??? Din fala, snobism si lipsa de cultura

  8. Un cetatean nedumerit, autorul articolului nu se refera la numerele masinilor si nici la cetatenii cinstiti sau necinstiti care circulau cu ele, ci la cocalarii din ele, cum sunt Anon2, Catalin sau Daniel. Traditia este una, chiar cu caruta si costumul popular, iar nunta tiganeasca de unde este importat claxonul este altceva.
    Politia nu are ce sa faca, nu are lege si nici procedura in acest sens.

  9. Măi oameni buni……măcar o astfel de bucurie să aibă şi amărâtul de român,cred că cea mai orobsită nație din Europa……..hai să ne facem că nu observăm şi că nu se aud claxonele alea…..dureaza câteva zeci de secunde”MARELE DERANJ”………offff of si iară of

  10. Daca hoardele de nuntasi au liber la claxonat prin oras, de ce sa nu le permitem si oprirea ori stationarea sau parcarea in loc nepermis, sau, de ce nu…oriunde vor? Putem inchide ochii si atunci cand nu dau, de exemplu, prioritate pietonilor. Sa facem un articol nou in codul rutier: “Prezentul cod rutier nu se aplica turmelor de nuntasi aflate in autoturisme personalizate”. Doar o data-n viata se insoara omul, nu? Si-apoi nunta asta…doar e traditie, nu !?

    • Din multe mesaje reiese ca trebuie sa le fie permisa si amplasarea cortului langa spital, pe drum drept in strada ca peste drum la stadion e locul circarilor pentru alti cocalari, deviem circulatia pe la cuca macaii, ca nu e mare deranj. Macar se mai distreaza si cei din spital cu splina flenduri, sau cu picioarele amputate, dar macar pot sa si danseze ca e dorinta mirilor.

  11. Cei care locuiesc in zona centrala au si ei copii, bunici bolnavi in casa, si daca ar avea chef de circ si de zaiafet, ar merge pe tarla. Sunt cel putin zece ani de cand am sesizat direct echipaje de Politie vizavi de incalcarea legii atunci cand la doua dupa-amiaza auzi calxoane de zici ca vine apocalipsa. Eu i-as invita pe stranierii care fac circul asta sa incerce ceva similar in Italia, in Marea Britanie, nu mai zic de Germania. I-ar lua mama dracului, fara negociere. Problema este ca in Bacau se simte lipsa de autoritate a politicienilor si lipsa de competenta a sefilor de la Politie, pentru ca asemenea chestii nu se intamplau pe vremea lui Ceausescu, si asta din motive foarte clare – traditiile, fie ele si primitive, nu inlocuiesc legea. La tigani, traditia este sa se insoare la 12 ani. La musulmanii, aia refugiati la noi, traditia este sa aiba patru neveste. La romani, traditia este sa isi bata femeia, asa, de control. Aceste fapte sunt, insa, pedepsite de lege. Daca vrei sa te dai bengos ca iata, ai reusit sa iti mariti fata care are sapte clase primare, atunci ai ocazia sa te duci cu nuntasii pe tarla si sa urli acolo pana la iarna.

  12. Cum aș putea să zic de rău despre claxonat când și la mine la nuntă s-a făcut la fel? Cum să nu mă uit la un șir de mașini gălăgioase? Dar când trec cortegii funerare pline de claxoane nu vă deranjează? Eu am înțeles că la catolici nu este post. Tare mai vedem paiul din ochiul altuia!!!

    • Nici de bine nici de rau, Ori taci daca esti civilizat, ori iti ceri scuze public. Nu-i ok. nici cu mortii. Astia macar nu apasa claxonul, aprind numai luminile, dar obstructioneaza, unde ai auzit tu claxoane la morti?

      • Stau pe Calea Marasesti, crede-ma ca sunt. Ultima a fost cu masini galbene. Cat despre nunti nu zic nimic. Tac. Noroc ca am luat mireasa din alta localitate si nu am claxonat prea mult prin centru.

  13. Stimati cititori lucrurile trebuiesc analizate si nu trebuie sa le scoatem ochii si nici sa fim rautaciosi.
    Una la mana este faptul ca aceste nunti sunt in special sambata sau duminica iar varful lor este in luna august cand multi romani sunt liberi si pot sa-si programeze si sa-si faca nunta acasa in Romania.
    A doua la mana este faptul ca este un moment unic in viata, o data te insori sau mariti si atunci apare o stare de bucurie care se manifesta in diverse moduri si unul este aceste claxoane.
    A treia la mana este faptul ca nu dureaza decat 2-3 minute trecerea comvoiului “deranjant”.
    A patra la mana este faptul ca la tinerete lucrurile sunt altfel mai optimiste si trebuie sa-i incurajam pt ca abia apoi incep greutatile si nu trebuie descurajati sau criticati ca si noi am deranjat in trecut cu majorate, bairame, cumetrii, etc., vecinii cate o noapte intrega.
    V-ar place versiunea occidentala ca mirii sa lege de masina o salba de cutii goale care sa fie tarate pe sosele facand zgomot? Daca nu sa-i lasam sa se manifeste romaneste chiar daca uneori depasesc limita.
    Cine este curat si fara vina sa arunce primul cu piatra.

    • Sunt curat. In cei peste douazeci de ani petrecuti in America de Nord, Australia si Europa de Vest, declar ca nu am locuit niciodata in mediul rural, ci numai in orase faine, si ca NICIODATA nu am vazut / auzit vreun cortegiu de masini de nuntasi sau de lume care duce mortul la gropa CU sau FARA claxoane. Este un narav balcanic, primitiv, ilegal, urat, ostentativ. Sincer, nu pricep nici rostul unui asemenea circ. Sa arate ce ? Ca mirii au neamuri tot felul de cocalari plecati in Italia ca sa faca muncile de jos ? Ca neamurile mirilor au masini inchiriate de prin tarile unde traiesc de azi pe maine ? Ca mireasa e grasa si urata ? Genul asta de eveniment sinistru, nunta, trebuie celebrat cu masura, cu decenta, nu ca animalul, sa joci pana dimineata niste dansuri populare primitive si sa bei pana ce te ia cu targa. In SUA, orice nunta se incheie la ora 22 fara discutie. Suntem, cumva, mai civilizati decat americanii ?! Ma indoiesc.

  14. Ar trebui un pic de reținere din partea nuntașilor, dar și lumea de pe strada ar fi bine să fie mai toleranta. Pe de alta parte cine scrie articolul ar fi bine să aibă în vedere că nu toată lumea este de religie ortodoxa.

LĂSAȚI UN MESAJ