20 mai 2024
ActualitateNumăr redus de elevi în clase, decizie luată de Ministrul Educației!

Număr redus de elevi în clase, decizie luată de Ministrul Educației!

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a decis cum se vor relua cursurile în clasele de început de ciclu pentru învățământul liceal cu frecvență la zi. Decizia acestuia este fundamentă de contextul pandemic în care România încă se află, spre evitarea aglomerării sălilor de curs.

Astfel, pentru filiera tehnologică și învățământul profesional, inclusiv dual, precum şi pentru filiera vocațională – profil sportiv, teologic, pedagogic şi învățământul liceal de artă, numărul elevilor vor scădea de la 28 la 24. În egală măsură, pentru filiera teoretică, de la 28 de elevi, 26 vor participa la cursuri.

Modificările propuse de către ministru vizează și activitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar. Ca atare, atât constituirea, încadrarea şi vacantarea posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar au fost decalate corespunzător.

Ca urmare a acestor modificări, inspectoratele școlare au obligația de a transmite către Ministerul Educației, până la data limită de 1 februarie 2021, proiectele planurilor de școlarizare revizuite, în vederea fundamentării cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri