29 aprilie 2024
ActualitateNu va fi organizată o sesiune specială de Bacalaureat

Nu va fi organizată o sesiune specială de Bacalaureat

Elevii care lipsesc în vară, pentru că sunt în carantină sau izolare, pot da examenul abia în sesiunea din toamnă!

În acest an nu va exista o sesiune specială a Bacalaureatului, așa cum a fost anul trecut, în plină pandemie! Va fi o astfel de etapă specială doar pentru elevii care susțin Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a.

Deși anul trecut a fost stabilită o sesiune o „etapă specială” de Bacalaureat, la care au putut participa elevii care au lipsit la prima sesiune fie din motive medicale, fie din cauza că aveau o temperatură peste 37,3 grade la intrarea în sala de examen sau că au fost în izolare / carantină, anul acesta nu se va mai organiza această sesiune. Cei care sunt în aceste situații, la sesiunea din iunie-iulie 2021, și nu se pot prezenta, o vor putea face la sesiunea din toamnă, așa cum a decis ministrul Educației.



Astfel, se respectă calendarul examenului Bacalaureat 2021, așa cum a fost el prezentat, și anume:

• Sesiunea iunie-iulie 2021:
– 31 mai / 4 iunie: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen;
– 4 iunie: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a;
– 28 iunie: Limba și literatura română, proba scrisă;
– 29 iunie: Proba obligatorie a profilului, proba scrisă;
– 30 iunie: Proba la alegere a profilului și specializării, proba scrisă;
– 1 iulie 2021: Limba și literatura maternă, proba scrisă;
– 5 iulie 2021: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00-18.00;
– 6 / 9 iulie: Rezolvarea contestațiilor;
– 9 iulie: Afișarea rezultatelor finale.
Probele orale, ca și anul trecut, nu se mai susțin, ci se echivalează în baza notelor obținute de candidați în cursul anului școlar.

• Sesiunea august 2021:
– 19 / 26 iulie: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe;
– 16 august: Limba și literatura română, proba scrisă;
– 17 august: Proba obligatorie a profilului, proba scrisă;
– 18 august: Proba la alegere a profilului și specializării, proba scrisă;
– 19 august: Limba și literatura maternă, proba scrisă;
– 31 august: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00-18.00);
– 1/ 3 septembrie: Rezolvarea contestațiilor;
– 3 septembrie: Afișarea rezultatelor finale.

Ca și la prima sesiune, probele orale nu se mai susțin, ci se echivalează în baza notelor obținute de candidați în cursul anului școlar.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri