24 aprilie 2024
OpiniiEditorialNu pot să se salveze singuri

Nu pot să se salveze singuri

E minunat și în același timp firesc ca înaintea Crăciunului să ne apropiem de cei suferinzi, de cei slabi și să-i ajutăm să le fie puțin mai bine. Există oameni care, în aceste zile, duc portocale și cozonac în centrele de asistență, donează bunuri și bani, dar și „ceilalți”, care ajută tot anul.

Două tinere din Bacău încearcă de câteva luni să-l salveze pe nea’ Petrică, un om al străzii.

S-au apropiat de el, ceea ce nu e ușor, i-au aflat povestea, apoi au cerut sprijinul ziariștilor de la „Deșteptarea”, nereușind să găsească singure o soluție. Sperăm ca cititorii noștri să reacționeze la acest strigăt de ajutor.

Băcăuanii ar trebui să înțeleagă că semenii lor, cei care au ajuns „ai străzii”, au fost și sunt oameni normali. Un accident sau o conjunctură nefericită i-a împins într-o prăpastie a deznădejdii, iar necazurile, de neoprit, s-au rostogolit peste ei. O boală gravă, un divorț, pierderea locuinței și a slujbei, singurătatea și depresia pot fi dușmanii oricăruia dintre noi.

Prefectura va încerca, anul acesta, să le dăruiască celor năpăstuiți un Crăciun. Și alții vor face același lucru, timp de două săptămâni. E și frumos, și folositor că băcăuanii dăruiesc din energia și banii lor, dar mai folositor ar fi dacă în Bacău ar fi construit un adăpost de noapte care să funcționeze 365 de zile și în care „oamenii străzii” să facă o baie, să bea un ceai cald, să doarmă într-un pat adevărat, nu pe niște cartoane.

Deocamdată, pentru ei, există câteva containere de tablă la marginea orașului, într-o zonă greu accesibilă. Recunoașteți că nu vă place să vă apropiați de „oamenii străzii”: nu au unde să se spele, nu au haine curate, părul lor e zbârlit, privirea tristă, jenată, ascunsă.

Și atunci, cum să găsească o slujbă? Cum să se salveze singuri? Să sperăm că în 2018 instituțiile vor schimba ceva în privința adăpostului, iar noi să ne ținem de nas și să ne apropiem de ei, să le înțelegem suferința și să încercăm să-i ajutăm fără să-i umilim.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri