Tot vorbim întruna de implicarea civică, de proteste, de ieșirea în stradă, de nevoia de solidaritate, despre ajutorarea semenilor… Vorbe frumoase menite să ascundă ori o agenda politică dubioasă, ori spălarea unor păcate de peste an cu câte un pachet de mâncare dat vreunui sărac.
Când este vorba de o implicare adevărată, când este vorba de salvarea unei vieți, românii stau pe margine, nu se amestecă, nu se bagă, se feresc să se implice. Nu e treaba lor, pe ei nu-i interesează, n-au văzut, nu știu nimic, eventual se apucă să facă mișto că poza criminalului nu are calitatea cu care s-au obișnuit ei pe Facebook.
O tânăra a fost împinsă în fața metroului de o femeie la o oră de vârf. Timp de circa 15 secunde, victima s-a luptat să urce din nou pe peron, însă a fost împiedicată de criminală. În acest timp, martorii agresiunii, cei care așteptau metroul în stație s-au uitat pasivi.
Nu au intervenit în ajutorul victimei și nici nu au încercat să rețină agresoarea după ce trenul a ucis-o pe tânăra de 25 de ani. Mai mult, când Poliția a dat publicității fotografia suspectei, surprinsă de camerele video de la metrou, bășcălioșii de pe rețelele sociale s-au apucat de miștouri ieftine. Ba că rezoluția e prea slabă, ba că s-a făcut poză la ecran și nu print – screen etc. Empatie pentru victima nevinovată a crimei? Zero.
Românii trăiesc într-o realitate paralelă. Majoritatea concetățenilor noștri, în special din generațiile mai tinere, au impresia că nimic nu-i poate atinge, că nimic nu li se poate întâmpla. Că au numai drepturi și nici o datorie.
A fost agresat cineva? Dă-l în mă-să, bine că noi suntem ok. L-au jefuit, l-au omorât, au violat o bătrână? Ha, ha, ha, ce mișto, n-aveți și video cu faza? Uite, moșule, cum îi cară pumnii în față fraierului!
Iar când li se întâmplă lor, urlă ca din gură de șarpe unde e Poliția și de ce nu-și fac treaba nesimțiții plătiți din banii noștri…
