26 aprilie 2024
EvenimentNou-nascut hermafrodit in Bacau

Nou-nascut hermafrodit in Bacau

Caz neobisnuit la Maternitate

Parintii nu mai au alti copii si l-au asteptat multi ani sa apara in viata lor. Medicii spun ca o cauza a unei asemenea malformatii o reprezinta tratamentul in primele saptamâni de sarcina. Copilul, care prezinta caracterele ambelor sexe, va trebui sa treaca printr-un lung sir de operatii. Pe certificatul de nastere a fost inscris ca fetita.

Printre copiii adusi pe lume zilele acestea in Maternitatea Spitalului Judetean de Urgenta (SJU), unul reprezinta un caz nefericit, mai putin obisnuit. O mama a adus pe lume un copil hermafrodit, eveniment foarte rar intâlnit de catre medicii obstetricieni, ultimul fiind inregistrat cu câtiva ani in urma. Hermafroditismul la nastere reprezinta un caz la câteva mii. Ambiguitatile sexuale pot fi descoperite la nastere sau chiar inainte. "Interesant ca o parte din cazuri se obiectiveaza in timpul sarcinii, ne-a spus dr. Vladimir Corneliac, medicul sef al sectiei Obstetrica-Ginecologie I, din cadrul maternitatii. Mai sunt, insa, si situatii in care aceasta afectiune invalidanta din punct de vedere social este foarte greu sa fie depistata in timpul sarcinii. Dar, acum, cu ecografele tridimensionale, un diagnostic precoce se pune in primul trimestru de sarcina." Diferentierea organelor sexuale incepe in cea de-a sasea saptamâna de sarcina. In hermafroditism, adesea, copilul poseda organe genitale interne, corespunzatoare cromozomilor sai. Organele genitale externe, insa, seamana cu cele ale sexului opus. Cauza acestei malformatii in cazul de fata este greu de stabilit. Dar o explicatie ar putea fi. "Orice tratament medicamentos in primele saptamâni de sarcina poate duce la o asemenea malformatie, la tulburari in constituirea organelor genitale", a mai declarat dr. Vladimir Corneliac.



Un sir de operatii costisitoare

Supararea parintilor este cu atât mai mare cu cât si-au dorit un copil din tot sufletul si ca sa-si vada acest vis implinit au asteptat ani in sir, timp in care, se pare, au facut diverse tratamente. Mama are peste 35 de ani si este la prima nastere. Prin urmare, când a aflat cumplita veste, a suferit un soc. Dar isi pune mari sperante in medici. Deocamdata, medicii obstetricieni impreuna cu chirurgi pediatri, dupa examinarea locala a copilului, au stabilit teoretic sexul. Pe certificatul de nastere al bebelusului au pus in dreptul sexului "feminin", urmând sa mai fie supus unui examen chirurgical si genetic. "Dupa ce copilul va iesi din perioada postnatala, adica la o luna, doua sau trei, se va apela la consultul chirurgical de specialitate si la cel genetic, mai spune dr. Vladimir Corneliac. Se cauta cromozomul X sau Y, pentru a stabili sexul genetic si se face si examenul endocrinologic. Va fi o suita de interventii chirurgicale corectoare, care vor trebui stabilite in functie de sexul genetic si de optiunea sexuala a celor in cauza. Aceasta inseamna un tratament de lunga durata, interventii chirurgicale repetate, prin care sa se reuseasca intr-un fel stabilirea normalitatii." Ambiguitatile sexuale necesita tratamente complexe care trebuie sa inceapa cât mai devreme pentru a evita la maximum sechelele psihologice ale copilului. Dar acesta va trebui sa suporte mai multe interventii chirurgicale traumatizante si costisitoare. Un copil de sapte ani din judetul Buzau, a carui malformatie genitala similara i-a fost descoperita la vârsta de patru ani, a trecut deja prin sase operatii, dar inca sufera de aceeasi afectiune.
Elena Tintaru

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri