Observ o schimbare de abordare la nivelul presei românești și a liderilor de opinie, care au decis să-și schimbe “licuriciul”. Nu vorbesc despre adulatorii soluției germane a UE, ci de cei care ne prezentau cât lapte și miere o să ne aducă nouă colaborarea cu SUA pe axa București-Londra-Washington, axă de care știam numai noi, evident.
Așadar, începem să aflăm cât de minunat este Israelul, ce forță militară are și cât de bine o să ne fie nouă ca aliat al acestui stat. Toți cei care ne vâră pe gât alianța cu Israelul se fac că uită de masacrele din fâșia Gaza, de intoleranța etnică practicată la nivel guvernamental și de maniera brutală în care agenții acestui stat ucid persoane considerate indezirabile în toată lumea.
Dar, hei, avem o nouă găselniță, mai ales că liderul partidului de guvernământ a avut o epifanie și se ține strâns de ideea că plătind bine armament american și consultanță israeliană, va scăpa de pușcărie. Că am fi prieteni cu statul Israel nu e nici o problemă, am avut, de-a lungul ultimelor decenii relații cât se poate de bune. În acest context nu relațiile de prietenie româno-israeliene, care nu mai trebuie demonstrate, contează, ci contextul.
Pentru că România a avut relații bune și cu palestinienii și a purtat negocieri pentru normalizarea relațiilor dintre cele două părți. Scamatoriile diplomatice ale președintelui american amenință, însă, echilibrul tot mai precar al situației din Orientul Mijlociu. Din cauză că România a ajuns să asculte mai mult de Washington decât de Bruxelles, uraganele stârnite de abordarea americană a situației din Orient ne pot atinge și pe noi.
Dar, iarăși, asta nu este întreaga imagine. Ci faptul că România se aliază tot mai mult cu SUA în detrimentul UE. Nu că din alianța cu UE am fi avut foarte mult de câștigat, chit că măcar faptul că românii pot munci în afara țării a redus presiunea în țară.
Dar de la SUA, în afară să ne vândă arme din belșug și să ne trimită drept carne de tun în războaiele sale, nu ne putem aștepta la nimic altceva. Și, evident, o să vină argumentul că trebuie să ne protejăm contra amenințărilor Rusiei. Chiar dacă aceste amenințări mai trebuie și demonstrate, să nu uităm că făcând parte dintr-o alianță defensivă, cum se presupune că ar fi NATO, nu înseamnă că am fi obligați să sprijinim această alianță când atacă alte state.
Ar fi bine să ne uităm în trecut ca să nu mai repetăm greșeala care am făcut-o atunci când NATO s-a apucat să bombardeze Iugoslavia.
