Noi și Polonia

Pe 11 noiembrie, circa 60.000 de polonezi au mărșăluit pe străzile Varșoviei, cu ocazia tradiționalelor manifestări ocazionate de Ziua Independenței.

Marșul a fost inițiat în 2009, și, de atunci, a fost văzut cu ochi diferiți de presa occidentală și de cea din Rusia. Deși a devenit un magnet pentru organizațiile de dreapta și de extremă dreapta din intreagă Europa, mass-media din Vest a evitat, până anul acesta, să-i numească “fasciști”, cum au făcut rușii, pe participanții la manifestare sau să aibă o atitudine critică, chiar și atunci când au avut loc violente. Anul acesta, însă, stupoare: presa occidentală a folosit aceleași cuvinte ca și publicațiile rusești pentru a descrie marșul de la Varșovia.

A denunțat excesele extremiste, sloganurile anti-semite, rasiste, chiar fasciste. A văzut simbolurile organizației de extremă dreapta polonieze din perioada interbelica.

De ce această basculare, această schimbare de optică? Polonia, care era modelul democrației estice, stindardul luptei împotriva agresiunii rusești? Copilul răsfățat al UE a făcut câțiva pași care au înfuriat Bruxelles-ul.

Spre deosebire de România, care acceptă, în genunchi, orice solicitare, fie că vine de la Washington, fie de la Bruxelles, Polonia a învățat să spună NU. Le-a spus NU americanilor în problema rachetelor Patriot, Varșovia afirmând clar că nu cumpără decât ultimile versiuni ale sistemelor.

A spus NU în chestiunea imigranților musulmani, deranjând Germania. A schimbat piese importante în sistemul de Justiție, s-a pronunțat împotriva căsătoriilor gay. Polonia trebuie pedepsită. Dar nu e chiar așa ușor, pentru că, după cum spuneam, Polonia nu e România.

Când ministrul apărării din Germania a spus, într-o declarație de presă, că trebuie sprijinită rezistența democratică a tinerei generații din Polonia, a izbucnit un adevărat scandal diplomatic. Ministrul polonez al apărării a cerut explicații atasatului militar german.

Într-o declarație oficială, ministerul polonez al apărării a spus că este inacceptabil faptul că un ministru al unui membru al Alianței NATO cheamă cetățenii altui stat la o activitate antiguvernamentală.

Ministrul de Externe al Poloniei a spus că “o țară care este un prieten și un aliat în cadrul UE și al NATO nu ar trebui să fie disciplinată” de către politicienii germani “în special având în vedere legăturile delicate” dintre țările vecine. Germania are și alte motove să fie nervoasă: Polonia tocmai a dezgropat problema datoriilor de război ale nemtilor.

Sa ne uităm acum la noi. Când a fost ridicată problema datoriilor Germaniei către România, statul român a pus batista pe țambal și l-a concediat pe universitarul care a deschis discuția pe acest subiect.

Cum se supără câte un ambasador, cum ne iau toate transpirațiile și nu mai știm cum să ne ceream cât mai umilitor scuze. Delegații guvernamentale maghiare vin “în control” în România și amenință companii cu sediul la noi în țară (să ne amintim scandalul berii dintre Heineken și Igazi Csíki Sör) iar oficialii români se uită în partea cealaltă.

Vi se pare că există vreo asemănare între noi și ei?

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"