Noi si America

Doua evenimente care au avut loc in SUA demonstreaza, daca mai era nevoie, cât de departe suntem noi, românii, de ideea unei societati functionale.

Acum câteva zile, o cladire in care era organizata o petrecere a luat foc si cel putin 30 de persoane au murit. Fortele de interventie au venit la fata locului, au stins incendiul, au salvat ce era de salvat si s-a deschis o ancheta.

Nici o demonstratie impotriva Guvernului pentru un eveniment organizat de o entitate privata, nici o acuza la adresa paramedicilor care au intervenit, ziarele de sport si-au vazut de competitiile sportive si asa mai departe. De ce? Pentru ca asa e normal. O tragedie trebuie tratata ca o tragedie, nu ca un pretext pentru rafuieli politice si/sau economice.

Mai interesant este, insa, ceea ce s-a intâmplat in Dakota de Nord, unde populatia indiana a protestat luni in sir fata de construirea unei conducte de transport a petrolului pe ceea ce au considerat a fi teritoriul lor.

Protestatarii au spus ca nu pot fi de acord cu aceasta conducta deoarece o eventuala defectiune ce ar provoca scurgeri de petrol ar contamina apa potabila si, in plus, conducta ar fi urmat sa treaca prin locurile sacre ale tribului.

Autoritatile au incercat tot posibilul sa determine protestatarii sa paraseasca locul pentru a permite interventia echipelor de constructori. Politia a folosit tunuri de apa, au avut loc confruntari, iar cei care aprovizionau protestatarii cu alimente au fost amenintati ca vor fi amendati.

Va suna cunoscut? Va aminteste de Pungesti? Deosebirea este ca presa americana a relatat echilibrat problema, fara sa caute spioni rusi printre cei care protestau si fara sa ia partea fortelor de ordine care intervenisera in sprijinul unei companii private.

Dar, mai mult, mii de veterani de razboi cu radacini indiene au sosit la fata locului pentru a sprijini protestatarii. A fost argumentul decisiv iar autoritatile au anuntat ca nu mai permit amplasarea conductei in zona, cerând sa gaseasca un alt traseu.

Subiectul “Dakota Access pipeline” a fost acoperit constant de presa, chiar daca era campanie electorala.