23 aprilie 2024
ActualitateNoi dotări la spitalul din Buhuși

Noi dotări la spitalul din Buhuși

La Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși s-a achiziționat aparatură nouă. Este vorba despre un ecograf de ultimă generație și două sonde, convexă și endocavitară, care se alătură echipamentelor noi, folosite deja, în compartimentele de explorări funcționale și ATI, dar și în Secția de Boli infecțioase.

„Acesta este al șaselea ecograf care intră în dotarea spitalul. Alături de resursa umană, dotarea cu aparatură și echipamente medicale reprezintă o prioritate pentru instituția noastră sanitară”, ne-a declarat Constantin Poiană, managerul spitalului. Pe de altă parte, peste puțin timp, aici vor demara încă două proiecte majore pentru Ambulatoriul Integrat al spitalului, lucrări ce fac parte din cele inițiate de Consiliul Local Buhuși / Primăria Buhuși privind reabilitarea termică a clădirii, reabilitarea, modernizarea și extinderea ei, precum și dotarea cu aparatura și echipamentele medicale necesare.

O altă noutate care vine de la spitalul din Buhuși este faptul că în perioada următoare, unitatea medicală va fi evaluată în vederea acreditării, ciclul II, de către Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate. „În primul ciclu de acreditare, majoritatea unităților sanitare a obținut acreditarea cu nivel ridicat pentru că acesta a fost un ciclu de învățare. Ciclul II este cu totul altceva, acreditarea se obține în baza a 5 categorii de acreditare”, a mai precizat managerul Poiană. Comisia repartizată pentru această acreditare la spitalul buhușean este formată din 4 membri: doi medici (de la U.M.F. Craiova și SJU București), un asistent medical (de la SJU Pitești) și alte specialități (Medas București). Vizita efectivă de acreditare va avea loc în perioada 19 – 23 octombrie 2020.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri