18 aprilie 2024
CulturăNicolae Ciorobea și ecoul „aducerilor aminte”

Nicolae Ciorobea și ecoul „aducerilor aminte”

După ce în primăvara anului trecut a lansat volumul „Crâmpeie de viață”, profesorul pensionar Nicolae Ciorobea s-a (re)așezat la masa de scris și a scos recent de la tipar o nouă carte. Aceasta a apărut la Editura „Magic Print” din Onești și se numește „Toate clipele mele”. Primele exemplare ale acestei cărți au fost dăruite de autor Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti”, unde a avut surpriza de a întâlni elevi pe care i-a povățuit la catedră.

Volumul „Toate clipele mele” este unul de mărturisiri, aici găsindu-și loc amintiri din tinerețe (cu anii de studii la liceu și în învățământul superior), dăruirea sa din anii în care a activat în învățământul oneștean dar și momentele grele în care autorul află că persoane dragi au trecut la cele veșnice.

„Amintirile dureroase parcă vor să întrețină întâmplări actuale, care și ele vor deveni curând «aduceri aminte» la fel de mistuitoare și de frăgezire a vieții”, notează prof. Nicolae Ciorobea în deschiderea acestei cărți. În paginile sale sunt prezentate fapte care arată că „bunătatea este singura investiție care nu dă niciodată faliment” și, cu mare grijă, sunt așezate numeroase amintiri „în arhiva vieții”. Anii de școală de la Topoloveni (de la Școala medie mixtă ce funcționa în clădirea politicianului țărănist Ion Mihalache), satisfacerea stagiului militar (unde a avut comandant „o brută de ofițer – omul fiară atunci «când tuna și fulgera» la cei din jurul său”), trezesc autorului numeroase gânduri și dorința de a povesti.



Între rândurile acestei cărți se regăsesc înțelepciunea multor proverb, precum și cugetări ale unor mari personalități („Frumusețea este o scrisoare de recomandare pe care natura o dă favoriților ei” – Voltaire) . Cu ample referiri, prof. Nicolae Ciorobea se referă la „școlile pentru suflet” în care a activat: la Școala Generală nr. 1 Drăgugești, comuna Helegiu, unde a fost repartizat la absolvirea facultății, Liceul Industrial nr. 3 Onești, fostul Grup Școlar de Construcții Montaj, la care a activat 19 ani, și Colegiul Național „Dimitrie Cantemir”.

Aici prof. Nicolae Ciorobea a fost la catedră timp de 15 ani (din 1999 până la pensionare), fiind marcat „apogeul” carierei sale didactice, fapt despre care mărturisește: „Amintirile mă fascinează și acum… cu veselia ce strălucea pe fețele elevilor, cuvintele lor de suflet ca și mulțumirile părinților. Toate ne purtau într-un extaz didactic!”
În confesiunile sale – volumul cuprinzând și un buchet de poezii – profesorul de biologie Nicolae Ciorobea ne convinge că „frumusețea acelor vremuri parcă topea totul”, argument fiind faptul că atunci „când ai dragoste în suflet, poți vedea frumusețea în orice!”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri