29 martie 2024
SportNew team, old boys

New team, old boys

Retrasă, din rațiuni financiare, din A1, Stiința s-a înscris în eșalonul secund, unde va evolua în cadrul Seriei de Vest. Gruparea băcăuană mizează mult pe experiența și pasiunea „veteranilor”, reactivându-i ca jucători pe antrenorul Sebi Țurcanu, pe Ticu Robu și Roberto Lazăr. Un alt „over 40”, Răzvan Purice, continuă și el alături de studenți

Una dintre cele mai frumoase echipe din voleiul masculin băcăuan al ultimelor decenii a fost nevoită să spună „adio” Diviziei A1 după doar un an. Motivul? Lipsa banilor. Prin urmare, Știința Bacău s-a întors în Divizia A2, unde va evolua în Seria de Vest, și nu în cea de Est. Dar s-a întors și în timp, prezentând un lot cu multe come-back-uri. Unele dintre ele, de efect. Cel puțin la nivel sentimental. Astfel, pentru campionatul ligii secunde care va începe la finalul săptămânii viitoare, gruparea băcăuană a reactivat mai mulți „veterani”.

Începând cu Ticu Robu (revenit pe teren după o pauză îndelungată în care și-a întreținut condiția fizică și pasiunea pentru volei în competițiile de old-bys), continuând cu Roberto Lazăr și încheiind cu noul antrenor principal al Științei, Eusebiu Țurcanu, care va încerca să-și ajute echipa și din teren. Lor li se adaugă un alt voleibalist de 40 de ani, Răzvan Purice, principalul animator al Științei în ultimele două sezoane decizând să-și continue activitatea alături de studenți. „Cert este că vom juca în primul rând cu sufletul. Acum, să sperăm că ne vor ține și picioarele”, a spus, mai în glumă, mai în serios, Sebi Țurcanu, care a dezvăluit și obiectivul echipei: „Să nu ne facem de râs. Probabil că vom suferi la capitolul omogenitate, dar vom încerca să compensăm prin experiență. Un alt avantaj este că jucăm fără niciun fel de presiune”.



Seria come-back-urilor nu privește doar jucătorii cu vârste înaintate. Astfel, Știința va conta din această toamnă pe doi foști juniori de-ai săi, trecuti între timp pe la Știința București: centrul Codrin Cernov și libero-ul Mihai Șnel. Din garnitura de anul trecut au rămas Ionuț Todoruț, Andrei Sărăcuțu (întors după o vacanță ceva mai lungă în Anglia), Victor Târcavu și Cosmin Matei, lotul fiind completat cu Cristi Lupa. De văzut ce va decide coordonatorul Ștefan Cazacu, care urma să dea ieri un răspuns dacă va continua cu Știința sau va merge la Piatra Neamț.
Repartizată, în premieră, în Seria de Vest, echipa băcăuană se va confrunta cu deplasări lungi la Arad, Dej, Câmpia Turzii și Zalău. „Va fi ceva mai obositor, dar, totodată, va fi și interesant. Oricum, noi suntem pregătiți pentru această nouă experiență”, a dat asigurări antrenorul-jucător Sebi Țurcanu.

Programul băcăuanilor în campionatul Diviziei A2, ediția 2017-2018
14 octombrie: CSM Câmpia Turzii- Știința Bacău.
21 octombrie: CSU Brașov- Știința Bacău.
28 octombrie: Știința Bacău- CSS CNE Lapi Dej.
4 noiembrie: CS Provolei Arad- Știința Bacău.
11 noiembrie: Știința Bacău- ACS VC Zalău 2015.
9 decembrie: Știința Bacău- CSM Câmpia Turzii.
27 ianuarie 2018: Știința Bacău- CSU Brașov.
3 februarie: CSS CNE Lapi Dej- Știința Bacău.
10 februarie: Știința Bacău- CS Provolei Arad.
17 februarie: ACS VC Zalău 2015- Știința Bacău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri