6 mai 2024
OpiniiEditorialNebunii pioni

Nebunii pioni

Mereu, pe timpul unei crize, se activează lichelele care își fac conștiincios treaba, lansând nestingherite fumigene, cât să amețească plebea. Din păcate, cel mai afectat este românul simplu care nici nu e educat încât să poată citi printre rânduri, dar nici nu are aplecare spre filtrarea, cât de cât, a informațiilor. Partea proastră că el le percepe ca atare și…le dă mai departe. N-am să mă opresc în dreptul „șoșoacelor” și al „simionilor” care fac circ și pe timp de pace, darmite în vremurile de restriște.

Oricum, ei sunt în lumea lor. Important să nu le dăm atenție, cam în aceeași manieră în care ei nu văd nimic nelalocul lor în Kiev, Harkov sau Mariupol. Chior să fii și surd de-a binelea să nu observi măcar puhoaiele de ucraineni care numai la mare sau la schiat nu au venit, trecând granița la noi!

În fine, cred că sunt alte figuri, mult mai periculoase care, iată!, au prins glas acum, de la declașarea războiului la nord de Tisa, și vomită tot felul de păreri de-a dreptul dăunătoare. Sunt diversioniștii de profesie, pioni cu pelerină de nebuni, care, cel mai probabil, s-au școlit la Moscova, păstrându-și bine-ascunsă adevărata identitate. În opinia mea, sunt mult mai periculoși decât virușii (creați sau nu în laboratoarele unora sau altora, dacă și povestea asta o mai fi adevărată).

În fine, cert e că (măcar) acum serviciile noastre (dacă or mai fi ale noastre) ar trebui să-și facă treaba, desconspirându-i pe indivizii ăștia care, iată!, au reușit să destabilizeze îngrijorător de mult românimea. Chiar și detestabilii „acoperiți” din presă ar fi de dorit să se facă „vizibili”, contracarând ideile imbecile (în esență, deștept ticluite) care au dus la isteria carburanților, mai apoi, la cea a uleiului, și…vom vedea ce va mai fi. Grav e că toate aceste zvonuri otrăvite i-au făcut pe mulți români să-și piardă busola.

Musai, de evitat personajele despre care se știe că sunt până la pământ aplecate către roșul răsărit, fie că vorbim despre șpăgarul prins de ziariștii străini că pretindea marafeți pentru a susține nu știu ce amendamente în Parlamentul European, fie de penalul patron de televiziune care, mai nou, face propagandă rușilor.

De data asta de la microfonul proaspăt cumpăratului radio, unde promvează idei crețe despre un război văzut ca o „reașezare militară”, un război inventat care face bine Americii, „o înțelegere subterană între SUA și Rusia”, sau despre închipuite laboratoare secrete, taman în bombardata Ucraina, de produs arme biologice, evident ale americanilor. Prin gurile lor, falsul e transformat în adevăr şi mitul în realitate. Bine măcar că radioul cu pricina nu este în grila multora dintre români. Altfel, acești pioni nocivi…

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri