19 mai 2024
Top StoryNebunii au ajuns la butoane

Nebunii au ajuns la butoane

Cea mai mare Centrala atomică din Europa, aflată sub control rusesc de la începutul lunii martie, a fost din nou bombardată în prima săptămână a acestei luni.  Din nou, pentru că pe data de  21 iulie, Rusia mai acuzase forţele ucrainene că au lovit cu o dronă teritoriul acestei centrale nucleare. Atunci  ca și acum, Kievul şi Moscova se acuză reciproc că sunt responsabile de atac. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut comunităţii internaţionale să reacţioneze imediat pentru a determina plecarea ruşilor de la centrala nucleară de la Zaporojie, pe care au ocupat-o şi care este ţintă a bombardamentelor.  Situl oficial al președinției Ucrainei https://www.president.gov.ua/en/news/robitimemo-vse-shob-novi-sankciyi-proti-rosiyi-blokuvali-yiy-77041  difuza pe  13 august discursul președintelui  Zelensky ce declara printre altele; ,, Ocupanții încearcă să intimideze oamenii într-un mod extrem de cinic, folosind centrala nucleară Zaporizhzhia. De fapt, se ascund în spatele fabricii pentru a trage în Nikopol și Marhanets. Ei organizează provocări constante cu bombardarea teritoriului centralei nucleare (s.n.) și încearcă să-și aducă forțele suplimentare în această direcție pentru a șantaja și mai mult statul nostru și întreaga lume liberă…”  Sa înțelegem, din discursul președintelui, că centrala e ocupată de rușii care, profitând de acoperirea oferită de un potențial risc nuclear în condițiile unui contraatac ucrainean , bombardează zonele din jur ocupate de armata ucraineeană.  Până aici pare să aibă logică. De aici lucrurile devin ilogice. Dacă ar fi să-l credem pe președintele Ucrainei, alți ruși, ori aceiași,  bombardează propriile poziții, (adică centrala care funcționează sub controlul lor și a cărei producție de curent o vând, inclusiv ucrainenilor) ,,și încearcă să-și aducă forțele suplimentare…” cu intenția vădită de a crea un risc nuclear pentru ,, întreaga lume liberă ”. (????)  Având în vedere că informațiile ucrainene  oficiale de la cel mai înalt nivel suferă o fractură de logică, neexplicată de sursele de informații oficiale aliate, am încercat să aflăm poziția, tot oficială, a cobeligerantului de la prima sursă. Astfel situl oficial al Ministerului de externe al Federaței Ruse, https://www.mid.ru/en/foreign_policy/news/1825501/  , spunea pe data de 8 august prin vocea purtătoarei de cuvânt a ministerului, Maria Zakharova ; ,, Rusia face apel de mult timp comunității internaționale, în diverse contexte și la diferite niveluri, să condamne ferm atacurile militare neîncetate ale regimului de la Kiev  împotriva Centralei Nucleare din Zaporojie….. Centrala a intrat din nou sub focul ucrainean pe 5 și 6 august. Datorită acțiunilor abile și prompte ale angajaților și ale forțelor ruse, care asigură protecția completă a instalației, a fost evitat un dezastru major. Este imposibil să ignori evidența: situația devine din ce în ce mai periculoasă din oră în oră. Trimitem în mod regulat informații actualizate de pe site către AIEA, (Agenția Internațională a Energiei Atomice n.n.),  care sunt reflectate în Circularele de informații ale agenției…” Practic rușii se plâng acum că nu sunt lăsați să exploateze în liniște obiectivul cucerit. Tehnicienii care deservesc centrala nucleară sunt într-adevăr ucraineni, însă pentru regimul  Zelensky toți cei din teritoriile ocupate care acceptă să lucreze cu rușii sunt colaboraționiști și trădători. Interpretarea dată de părți situației conflictuale din teren privește practic și Europa care acum se află în corzi. Asupra ei planează șantajul amenințării nucleare în cazul unui accident, indiferent de cine îl provoacă. În prima linie fiind statele vecine, inclusiv România.  Mihail Mizințev, șeful Centrului Național de Control al Apărării (NCUO) din Federația Rusă, citat de https://www.stiripesurse.ro/rusia-avertizeaza-romania-si-moldova-contaminarea-cu-radiatii-de-la-centrala-zaporojie-ameninta-zo_2502735.html ,  spunea; ,, În cazul unui accident, va avea loc un dezastru global provocat de om, care, în ceea ce privește amploarea contaminării radioactive, va depăși semnificativ consecințele accidentelor de la centralele nucleare de la Cernobîl și Fukushima“.  Potrivit acestuia, în această ipoteză, contaminarea cu radiații amenință zonele de frontieră din Rusia și Belarus, precum Moldova, Bulgaria și România. În plus, în cazul contaminării căilor navigabile a Mării Negre și a strâmtorii Bosfor există o amenințare la adresa coastelor Turciei, Georgiei, Abhaziei, Bulgariei și României. Pe de altă parte, ,,Uniunea Europeană condamnă <<violarea iresponsabilă>> a regulilor de securitate nucleară( de către Rusia) cu activităţi militare desfăşurate în jurul centralei ucrainene de la Zaporojie,”  declara şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, citat de France Presse, care achiesa astfel la ideea că rușii își bombardează propriile poziții. Practic UE s-a introdus într-un conflict din care nu poate ieși . Va trebui să facă sacrificii pentru a susține narațiunea președintelui Zelensky și  a înarma Ucraina. Amenințarea voalat străvezie care vine de la Kiev e că se pot întâmpla și accidente nucleare dacă Ucraina nu e sprijinită suficient încât să-i poată alunga pe invadatori. Ipoteza este întărită de faptul că viețile ucrainenilor  pot fi sacrificate în vederea unui scop ,,nobil”. Conform unui raport al organizaţiei Amnesty International publicat tot la începutul acestei luni, ,,armata ucraineană a pus în pericol civilii prin instalarea unor unităţi (militare n.n.) în şcoli şi spitale,  lansând atacuri din zone populate pentru a respinge invazia rusă.”   După https://www.stiripesurse.ro/reactie-furibunda-a-ucrainei-dupa-acuzatiile-amnesty-international-este-o-rusine-ca-participa-la-campania-rusa-de-dezinformare_2500665.html , ,,Şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba s-a declarat indignat de aceste acuzaţii, pe care le-a catalogat nedrepte. <<Sunt la fel de indignat ca voi de raportul Amnesty International. Eu îl consider nedrept>>, a declarat el într-o postare video pe Facebook.” Dincolo de lupta între globalism și suveranism, ori războiul din Ucraina  ,,lucrurile se încălzesc” și acest lucru se observă și din centru de comandă din SUA. ,,Statele Unite s-ar putea îndrepta către o nouă conflagrație militară globală datorită oamenilor incompetenți și răi care conduc Washingtonul, a spus fostul președinte Donald Trump, citat de https://www.infowars.com/posts/trump-warns-of-risk-of-wwiii-due-to-incompetent-evil-people-in-washington/ și a continuat; ,,…acest război va fi mai rău decât orice război pe care l-am avut vreodată, pentru că avem arme pe care nimeni nu le-a văzut până acum. (s.n.!!??) Te întrebi unde se oprește? — Unde se termină? Probabil că nu se oprește, pentru că, în ciuda pericolelor exterioare mari, cea mai mare amenințare a noastră sunt oamenii bolnavi, siniștri și răi din interiorul țării noastre.”, a adăugat Trump. Trump pare totuși mai lucid decât actualul președinte Biden și chiar pare că știe ce spune. Și ce spune e valabil și pentru UE. Diktatele internaționale au căpătat caracter schizoid și sunt contradictorii în logica narațiunii proprii, a scopului inițial declarat privind interesul cetățeanului și contradictorii cu declarațiile altor instituții la fel de internaționale și suprastatale. Astfel, ,,FMI a avertizat guvernele europene să nu intervină în criza energetică prin acordarea unui sprijin financiar pe scară largă, afirmând că, în schimb, consumatorii ar trebui să suporte partea cea mai mare a prețurilor majorate pentru a încuraja economisirea energiei, scrie CNBC.” , citat de https://www.stiripesurse.ro/declaratie-socanta-din-partea-fmi-guvernele-europene-trebuie-sa-lase-consumatorii-sa-suporte-povara-facturilor-pentru-a-incuraja-economisirea_2500875.html . Pe de altă parte, după aceeași sursă, ,,secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a criticat miercuri companiile de petrol și gaze pentru că profită de pe urma crizei energetice. – Este imoral ca firmele de petrol și gaze să obțină profituri record din această criză energetică pe seama celor mai săraci oameni și comunități-, a declarat Guterres într-un discurs.”  A` propos! Mai dă socoteală cineva pentru  milioanele de doze de vaccin cumpărate aiurea pe banii noștri, pentru efectele adverse ale proteinei spike amplificată de vacccin, pentru confiscarea vieții a miliarde de oameni timp de mai bine de doi ani? Mai are timp cineva de nimicuri de astea, cum ar fi viața unor oameni…?!

Jr. Adrian M. Ionescu

 



 

 

 

 

 

 

 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri