27 aprilie 2024
OpiniiEditorialNaravuri vechi si sperante noi!

Naravuri vechi si sperante noi!

Am sesizat, in ultima vreme, ca se contureaza doua tabere, doua curente de opinie in comunitatea bacauana. Aud tot mai des ca s-a terminat cu greutatile, recesiunea se indeparteaza de noi, “lumea incepe sa se miste”, trebuie sa incetam “sa vorbim numai despre criza”. Oamenii s-au lamurit ca politicienii, guvernantii, marii specialisti care administreaza banii si nevoile societatii românesti si, de doua decenii, elaboreaza politici sociale si economice nu dau niciun semn de maturizare. Se joaca de-a programele, schimba actele normative din sase in sase luni, ca sa revina la texte din mandatul opozantilor, cum s-a intâmplat in cazul legii privind infiintarea si functionarea Camerei Agricole sau al Legii Pensiilor, se cearta de ochii lumii si se aliaza in secret. Se joaca, spuneam, de-a guvernarea si le place. Toate strategiile lor de pâna acum au fost fracturate, inadecvate, necorelate. (Fracturate, adica lipsite de continuitate, inadecvate la realitatea internationala si la capacitatile noastre, ba, uneori, chiar in contratimp, necorelate pe orizontala, adica fara sa fie asigurata legatura intre diversele domenii de activitate). Guvernantii, indiferent de doctrina, nu au inteles ce misiune importanta si-au asumat, asta din cauza ca le-a lipsit si le lipseste, in general, simtul raspunderii. Avem o clasa politica needucata, aflata nici macar in Mezolitic ca stiinta a conducerii. S-ar putea spune ca naravurile sunt batrâne, iar principiile prea tinere. Unii români au inteles asta si au purces sa se salveze pe cont propriu. Cealalta tendinta este a leganarii in suferinta, a acceptarii lipsurilor, a lamentarii. A abandonarii sperantei in schimbare si a incapacitatii de a mai incerca ceva in directia asta, oamenii multumindu-se sa critice, cu disperare, Statul si Partidul. Exista români care au obosit, s-au imbolnavit asteptând, au imbatrânit. Asta e cea de-a doua tabara, dar membrii ei sunt in descrestere. Si nu doar din cauze naturale. Sunt tot mai multi cei care inteleg ca trebuie sa se poarte cu politicienii asa cum se poarta pedagogul cu odraslele rasfatate, care nu vor sa invete si nu se pricep sa faca nimic. Ca trebuie sa-i educe cu varga si sa-i oblige sa creasca mari. Dintre cele doua tabere, aceasta e invingatoare deoarece, sufleteste, deja a iesit din criza.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri