19 mai 2024
Cultură„Muzica sonoriza orice atom”

„Muzica sonoriza orice atom”

Primul (şi ultimul) vers din poezia bacoviană „Largo” a fost emblema momentului dedicat de Casa Memorială „George Bacovia” Zilei Naţionale a Culturii.

În salonul primitor, am ascultat-o mai întâi pe Ozana Kalmuski-Zarea interpretând la pianul-obiect muzeal piese pe versuri de Mihai Eminescu, după ce Iulian Bucur ne-a făcut atenţi că Bacăul a dat culturii române doi talanţi uriaşi, de care trebuie să avem grijă: Alecsandri şi Bacovia.

Când credeam că „Toţi se gândeau la viaţa lor” (versul central al poeziei citate), a venit lecţia de muzică a profesorului Dumitru Chiuc, cu exemplificări la acordeon şi vocal (a fost prezent Grupul „Izvoraşul” al filialei Bacău a Asociaţiei Nevăzătorilor din România).



Tincuţa Horonceanu-Bernevic a desluşit pasiunea pentru muzică a poetului în a cărui casă ne aflam, iar semnatarul acestei notiţe a revenit la ecuaţia propusă de Iulian Bucur, sub un alt nume: „Alfa şi beta – produse literare băcăuane”. Laura Damian, coordonatoarea filialei locale a A.N.R., a primit o medalie omagială, pentru ostenelile sale de ordin cultural.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri