Mesteri la a treia generatie
Un camion plin cu butoaie tras in centrul comunei Dealu Morii, la raspântie, si niciun musteriu. Curtile sunt pustii, crâsmele incuiate. Gheorghe Rizea se uita in zadar in lungul drumului. In lipsa cumparatorilor, e bucuros macar sa aiba cu cine vorbi. “Eu sunt din Cosesti, o localitate din apropiere de Pitesti, dar vin in fiecare an in zona asta. Merg si la Focsani, la Adjud, la Iasi… Toata iarna fac butoaie si când se apropie toamna le vând”, afirma Gheorghe Rizea. Insist sa spuna clar daca el a facut doagele si le-a incheiat sau are angajati. Suparat, imi arata mâinile. Si mai fac o greseala. In dorinta de a-i stimula cheful de vorba, il intreb cum merge vânzarea acum, când e saracie, iar piata e plina de butoaie de fibra de sticla, mai ieftine si mai usoare. “Cuuum? Aia e fibra de sticla? E otrava curata! Uitati-va aici, butoaie de salcâm, butoaie de stejar, se compara?” Chiar s-a enervat, stim noi ce inseamna stejar? Nu stim.
Vin de Dealu Morii cu aroma de stejar
“Un vin bun e si mai bun daca e pastrat in butoi de lemn, afirma Gheorghe Rizea. Gustul, aroma sunt altfel, nu se schimba, prind putere”, ce sa mai vorbim! Un recipient de 150 de litri costa 180 de lei, iar unul de 200 de litri, 250 de lei. “E negociabil, 1 leu pe litru”, ma lamureste butnarul, ca sa nu mai intindem gâtul dupa etichete, care par puse anume ca sa nu fie vazute. “S-au scumpit toate, afirma barbatul, incercând sa justifice preturile. Taxa la târg e o mie de lei, fierul s-a facut 45.000 de lei/kg, daca adaugi si curentul, transportul, mare lucru nu-ti ramâne.” Doarme in masina, chiar daca are prieteni in Dealu Morii, asa s-a invatat. Mai degraba, cred ca se teme sa nu-i dispara, noaptea, butoaiele. Cu banii e greu, sustine Gheorghe Rizea, in rest e “un om realizat”: are 140 de curci, 40 de porci, gaini, gâste, o casa mare, cu 24 de camere, si doi copii buni: “Baiatul meu a terminat scoala de politie, iar fata e asistenta medicala. Nimic nu-mi lipseste, dar muncesc de la 18 ani, sunt a III-a generatie care face butoaie. Ma tem, insa, ca se va incheia aici!”
Silvia Patrascanu
