23 mai 2024
ActualitateMunicipiul Moinești premiat în cadrul Galei Municipiilor din România

“Excelență pentru Protecţia mediului şi gestionarea eficientă a deşeurilor”, este trofeul primit de municipalitatea moineșteană

Municipiul Moinești premiat în cadrul Galei Municipiilor din România

Gala Asociațiilor Municipilor din România, ajunsă la ediția a patra în acest an, pune municipiul Moinești pe harta Excelenţei pentru Protecţia mediului şi gestionarea eficientă a deşeurilor din România .

Așadar, dovada eforturilor continue ale administraţiei locale în domeniul educației, informării și conștientizării necesității protejării mediului precum și a asigurării şi întreţinerii salubrizării oraşului se regăsește în trofeul de Excelență pentru Protecţia mediului şi gestionarea eficientă a deşeurilor.



“Mândri că acțiunile noastre sunt apreciate la nivel național în acest domeniu extrem de important și le mulțumesc tuturor locuitorilor municipiului nostru care au înțeles să procedeze la colectarea selectivă și păstrarea curățeniei, și pentru că au subscris la participarea în calitate de voluntari la acțiunile organizate de autoritatea locală.

Mulțumesc pentru încrederea cu care moineștenii m-au investit, astfel încât să punem în operă proiecte importante de investiții pentru modernizarea infrastructurii stradale, a rețelei de apă și canal, pentru înființarea de spații verzi, parcuri, aliniamente stradale, realizarea de noi piste pentru bicicliști și multe alte noi proiecte și acțiuni care se înscriu în linia dezvoltării municipiului Moinești”, a notat Valentin Vieru, primarul municipiului Moinești, pe pagina oficială de facebook a municipiului pe care îl conduce.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri