29 martie 2024
EconomieMunca in strainatate, un vis pentru mii de bacauani

Munca in strainatate, un vis pentru mii de bacauani

Nici jumatate dintre aspiranti nu ajung sa lucreze in UE

Peste 2.000 de bacauani s-au inscris la Agentia de Forta de Munca pentru a lucra intr-un stat membru al Uniunii Europene. Prin intermediul acestei agentii au plecat la lucru in strainatate 866 persoane. In baza de date a Tjobs.ro, din zona Moldovei, numai in luna iulie si-au depus CV-ul pentru a accesa un post in strainatate mai mult de 7.000 persoane. Aproape 15 la suta sunt din judetul Bacau. Dintre emigrantii prin Tjobs.ro, din luna anterioara, tot atâtia sunt din judetul nostru.

Aproape 400 de bacauani s-au inscris, in primele sapte luni din acest an, in baza de date a Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau in speranta ca astfel vor avea sanse mai mari de a merge la lucru in strainatate, mai ales in unul din statele membre ale Uniunii Europene. Fata de anii anteriori, de aceasta data majoritatea dintre cei care vor sa acceseze un loc de munca intr-o alta tara au si un nivel de pregatire mai ridicat. Dintre aspiranti, 134 au absolvit cursuri universitare iar 111 au studii liceale sau postliceale. Dar, surprinzator, nu cei mai tineri viseaza sa isi gaseasca un job in strainatate. Doar 74 dintre cei care au fost introdusi anul acesta in baza de date a compartimentului EURES (plasarea fortei de munca in strainatate) din cadrul AJOFM Bacau au vârsta cuprinsa intre 18 si 25 de ani. Cei mai multi, respectiv 262, au intre 26 si 45 de ani. Restul de 49 au depasit vârsta de 45 de ani.



Cea mai generoasa oferta este din Germania

Dar din 2008, de când compartimentul EURES a fost infiintat, acesta a luat in evidenta nu mai putin de 2.146 persoane care au dorit sa plece la munca in strainatate prin intermediul AJOFM Bacau. In cei aproape patru ani, au reusit sa-si atinga acest vis 866, care au plecat sa isi câstige pâinea intr-un stat comunitar. Si majoritatea, nu in Spania ori Italia, asa cum ne-am astepta, ci in Germania. In aceasta tara au ajuns sa lucreze 723 de bacauani dintre cei 866. Au muncit si muncesc mai ales in sfera serviciilor, ca bucatari, brutari, spalatori de vase, ospatari, barmani, vânzatori, ingrijitori de animale sau de batrâni etc. Alte 73 persoane muncesc in Spania in constructii ori agricultura iar 33, in Italia ca baby sitter, ingrijitori de batrâni, la domiciliu, ospatari, spalatori vase etc. In Danemarca, 21 bacauani lucreaza ca agricultor, zootehnist ori jupuitor de nurci. In Franta, insa, au ajuns sa isi gaseasca un loc de munca prin intermediul compartimentului EURES numai 3 bacauani iar in Marea Britanie, patru. Pe de alta parte, si o sumedenie de societati comerciale au luat legatura cu AJOFM Bacau in vederea selectionarii fortei de munca pentru strainatate. “De la data infiintarii compartimentului EURES, 234 societati l-au contactat. Din Uniunea Europeana, 52 de angajatori au luat legatura cu acest compartiment. Cei mai multi sunt din Belgia, deoarece consilierul EURES din cadrul agentiei noastre este responsabil cu incarcarea tuturor ofertelor de locuri de munca vacante venite (pentru intreaga Românie – n.r.) de la angajatorii belgieni. Alte 182 societati din România ne-au solicitat 2.228 persoane pentru a le angaja, in special, in Rusia, Republica Moldova, Turcia, China sau Emiratele Arabe”, ne-a spus Daniela Balan, consilier superior, purtatorul de cuvânt al AJOFM Bacau.

Bataie mare si pentru posturi medicale

In mod cert, insa, situatia privind plasarea fortei de munca in strainatate la nivelul judetului Bacau este mai buna. In realitate, numarul celor care au reusit sa lucreze intr-un stat din UE este mai mare decât o arata statistica AJOFM. “O parte dintre persoanele aflate in baza de date a AJOFM receptioneaza contractele prin procedura nominala. Ele sunt contactate direct de catre angajator, astfel ca numarul celor angajati este, cu siguranta, mai mare”, explica purtatorul de cuvânt al AJOFM Bacau. Dar cei care vor sa lucreze in strainatate au avut si au la indemâna si alte cai de a accesa oferta de pe piata muncii din alte tari. Conform bazei de date Tjobs.ro, prin intermediul acestei platforme de recrutare online a fortei de munca in strainatate, in perioada 29.06.2012-28.07.2012, au fost trimise 7.150 CV-uri de catre tot atâtea persoane din judetele Moldovei. Prin agentiile de recrutare si angajatorii inscrisi pe www.tjobs.ro, 23,9 la suta dintre cei care in iunie au reusit astfel sa ajunga la munca in strainatate sunt din Iasi, 20,73 la suta, din Galati, iar 14,84 la suta, din Bacau. Proportia se mentine si la cei care si-au depus CV-ul in luna iulie. Cei mai multi, respectiv 48,5 la suta, dintre cei inscrisi in baza de date a Tjobs.ro sunt interesati de muncile sezoniere, 33,7 la suta vizeaza un post de inalta calificare (personal medical si sanitar) si 17,7 la suta vor sa lucreze ca ingrijitori de batrâni. Dar cele mai multe oferte de locuri de munca in tarile comunitare au fost in perioada verii in domeniul hotelier, in constructii si in agricultura.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri