Bacaul si-a facut o revenire pe cât de zgomotoasa, pe atât de spectaculoasa pe harta competitiilor motociclistice din România. Week-end-ul trecut, circuitul “Speed Park” a gazduit prima editie a “Moto Challenge Cup”, care are toate sansele sa devina o competitie de traditie.

Organizat de gazdele de la Speed Park in colaborare cu CS Moldova Motors Sport Bacau si Arici Moto Arad, evenimentul a reunit la start campioni de talie europeana, dar si debutanti, care nu au ratat prilejul de-si testa aptitudinile pe un circuit modern, in conditii de siguranta. Toate cele patru clase de concurs au impresionat asistenta, insa partea leului a revenit “reginei” Super Moto, care a avut in multiplul campion Sorin Traistaru “Ariciu” un adevarat showman pe doua roti.

“Totul a fost la superlativ, de la organizare la cursele propriu-zise! Ne bucuram ca Bacaul a reintrat in circuitul national, mai ales ca dispune de o pista super-faina”, a declarat “Ariciu”. Revenit intr-o cursa oficiala dupa doi ani de pauza, campionul din 2011, italianul Pierluigi Cesarotto (48 de ani) a precizat: “Nu puteam sta pe margine tocmai acum, când orasul meu adoptiv, Bacaul gazduia o competitie de un asemenea nivel”.

PUBLICITATE

Mezinul editiei inaugurale a “Speed Park Challenge Cup”, vice-campionul european la clasa S3, Vlad Neaga (14 ani impliniti saptamâna trecuta, pe 31 iulie) s-a declarat impresionat de calitatea pistei si de conditiile organizatorice: “Avem nevoie de cât mai multe evenimente moto de acest gen in tara.

Pista de aici, din Bacau, are un potential foarte mare”. Managerul “Speed Park” Eduard Nunu spera ca “Moto Challenge Cup” sa capete, in viitor, o anvergura internationala: “Sunt foarte multumit de cum a decurs aceasta prima editie. Competitia va deveni un punct fix in calendarul Federatiei, participantii exprimându-si o dorinta clara in acest sens. Intentionam ca pe viitor sa ridicam stacheta si sa marim valoarea premiilor, astfel incât la start sa fie prezenti si concurenti din strainatate”.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ