O cladire din Colonesti, care se afla pe lista monumentelor istorice, a inceput sa se degradeze, insa nimeni nu poate face nimic. A fost construita in 1902 si a gazduit aproape un secol Scoala I-IV, iar in ultimii ani, o gradinita cu doua sali de clasa, o sala de joaca, un hol si o biblioteca.

In 2014, Primaria Colonesti, pentru a crea conditii mai bune prescolarilor, a accesat 70.000 de euro din fonduri nerambursabile si a construit, in spatele cladirii vechi, un grup sanitar modern si un amfiteatru pentru serbari si alte activitati culturale.

“Anul acesta, pe 24 septembrie, dupa cutremur, in cladirea veche, au cazut bucati din tavan, afirma viceprimarul Danut Condurache. Noroc ca nu erau copii in salile de clasa. In 1902, aceste tavane au fost facute din sipci de lemn. Noi am fi vrut sa montam placi de rigips si sa le varuim. In doua saptamâni, copiii se puteau intoarce la gradinita, dar Ministerul Culturii nu a fost de acord desi nu am fi umblat la structura.”



Unii n-au bani, altii n-au interes…

Primaria Colonesti a facut demersuri catre Inspectoratul Scolar, Consiliul Judetean, Prefectura si Directia de Cultura, in cautare de solutii si bani. Din pacate, nu a gasit sprijin. “Ministerul Culturii ne-a cerut sa facem un proiect pentru reabilitarea intregii cladiri, insa bugetul local nu poate suporta costul acestei investitii.

Numai proiectul tehnic ar costa câteva sute de milioane. Este mai ieftin sa construim o gradinita noua. Pe de alta parte, nici nu e nevoie sa reabilitam intreaga cladire”, arata Valentin Mirzac, primarul comunei. Oricum, s-au facut modificari in perioada comunista, adauga, suparat, edilul:

“A fost schimbata mare parte din tâmplarie, arcadele originale nu mai exista, prin urmare nu inteleg de ce, acum, nu ne dau voie sa montam o placa de rigips pe tavan. Cladirea nu are o arhitectura speciala, nu au invatat celebritati aici… Am vazut ca la Scoala A. I. Cuza din Bacau, fosta 19, care e mult mai importanta, s-au facut modificari. La noi nu e voie! Stiti care e problema? Problema noastra e ca avem o multime de institutii care nu au alta preocupare decât sa arate ca au activitate!”

Care sunt urmarile birocratiei excesive? Prescolarii din Colonesti au fost mutati in Centrul de Zi, unde e mai strâmt si conditiile sunt mai putin bune, iar cladirea, importanta pentru minister de vreme ce e monument istoric, e lasata sa se autodemoleze, desi o placa de rigips si un var alb pe deasupra nu i-ar fi modificat arhitectura. Pierduti sunt, pentru comunitate, si cei 70.000 de euro, care au fost obtinuti si folositi la construirea bailor moderne si a amfiteatrului gradinitei.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"