18 mai 2024
ActualitateMobilizare pentru salvarea unei berze

Mobilizare pentru salvarea unei berze

O barză rănită, găsită de un băcăuan, a ajuns într-un sanctuar din județul Sibiu.

Barza a fost adusă de un cetățeran la cabinetul medicului veterinar Ștefan Lepădatu, unde a primit ajutor de urgență. Cum medicul colaborează cu Serviciul de gestinare al câinilor fără stăpân, cazul a ajuns în atenția șefului acestuia.

Dinu Păncescu a întrebat încolo și încoace și a aflat ca există un sanctuar în județul Sibiu. „«Prietenii berzelor» este gestionat de oameni cu experiență care salvează berze. Când spun berze zic sute de berze. Le fac cuiburi, pe cele care nu mai pot zbura le țin pe viață”, spune Dinu Păncescu.



S-a vorbit, barza era așteptată acolo, dar cum putea ajunge? Nu pui barza la curierat sau în sac, la microbuz. După ce s-a pus problema pe Facebook, s-a găsit o soluție: până la Brașov, barza a fost dusă de medicul veterinar Darius Terheș, cu care Adăpostul de câini din Bacău colaborează.

De la Brașov, pasărea a fost preluată de o voluntară implicata în salvările de animale. Barza a ajuns cu bine, însă, după ce a fost consultată s-a ajuns la concluzia ca nu va mai putea zbura niciodată.

Pasărea va ramâne pe viață, în localitatea Cristian, alături de alte peste 100 de berze, 4 măgari, un cățel și o oaie.

„Toate acestea se întâmplă în Ardeal, unde niște oameni inimoși s-au mobilizat exemplar pentru… o barză. În Moldova, cam pe când?!! În Moldova trebuie să facă primăriile, autoritățile, statul. Nu noi, oamenii. Mai e mult până departe”, a mai adăugat Dinu Păncescu.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri