Că fiecare, la locul lui, fie medic, asistent, infirmier, ambulanţier, director, şef de secţie îşi face datoria, a devenit aproape un loc comun. Şi este adevărat. Se fac eforturi supraomeneşti, cu riscul îmbolnăvirii, ca în vreme de război, mai ales dacă luăm în calcul, şi trebuie să ne conformăm, unele articole din Ordonanţa militară nr. 4 şi hotărârile Comandamentului pentru situaţii speciale de urgenţă.
După o perioadă de tatonare, virusul ucigaş atacă în forţă în ultimele zile şi, după aprecirea specialiştilor, va continua în ritm şi mai alert. A fost timp pentru învăţare din mers, a fost timp pentru reglementări şi stabilirea de protocoale absolut obligatorii, începând cu institutele şi spitalele specializate, până la ultima clinică şi cabinet medical.
Teoretic, deoarece, în practică, după cum se vede în multe spitale, este un adevărat haos. S-a cuibărit frica, a intervenit panica, de aici şi multele greşeli care se fac prin diferite spitale, cea mai gravă fiind plimbarea pacienţilor prin mai multe spitale şi chiar refuzul de a-i interna. Realitatea ne arată, şi a trebuit reglementată prin decizii ale ministerului de resort, că nici astăzi, în unele spitale pacienţii nu sunt chestionaţi, nu li se ia nici măcar banala temperatură şi sunt aruncaţi prin secţii.
Nu-i timp acum de a stabili vinovăţia unuia sau altuia pentru că nu sunt ventilatoare, măşti, combinezoane sau mănuşi, ca să nu mai vorbesc de medicamente, cred că a venit timpul ca un minut să ne oprim din această nebunie şi să judecăm, să gândim ce şi cum trebuie procedat. Ce am făcut bine şi unde am greşit. De la manager, la portar. Nu se mai poate merge aşa, după cum vrea şi poate fiecare.
Vor veni la poarta spitalelor mii de pacienţi, fiecare cu „virusul” lui, fiecare trebuie tratat ca şi cum, în primul rând ar fi infectat cu coronavirus, altfel, îmi permit să spun, vom ajunge în situaţia de închide tot mai multe spitale. Acel minut de reflecţie, de oprire din maraton, acel minut de gândire, de lucididate ne poate salva. Pe fiecare şi pe toţi.
