Evanghelia duminicii a XVIII-a de peste an ne prezintă minunea înmulţirii pâinilor. Nouă, celor formaţi de o mentalitate concretă şi realistă despre lucruri, ne vine mai greu să ne gândim că s-a întâmplat într-adevăr ceea ce relatează Evanghelia de astăzi: este un fapt atât de contrar legilor materiei, încât am spune că aşa ceva este imposibil. Nu trebuie să ne înspăimântăm prea tare, dacă uneori ne vin astfel de gânduri chiar şi în faţa Evangheliei. Dintr-un anumit punct de vedere, acesta este un semn bun; e un semn că noi încercăm să luăm în serios ceea ce spune Evanghelia. Iar Evanghelia ne spune şi ne relatează lucruri care nu întotdeauna sunt atât de evidente sau atât de uşor de acceptat şi de crezut.
Câtă vreme este vorba de fabule sau de relatări ştiinţifico-fantastice, putem asculta relatându-ni-se lucruri dintre cele mai absurde sau neverosimile, şi nu se întâmplă nimic; ştim din start că realitatea este cu totul alta. Dar Evanghelia nu este o relatare fantastică, nu aparţine domeniului fanteziei; Evanghelia intenţionează să ne plaseze în faţa unei realităţi concrete, în faţa a ceea ce realmente a spus şi făcut Isus din Nazaret. Iar uneori Isus făcea lucruri care uluia pur şi simplu; lucruri „imposibile”, am spune noi, lucruri care nu se pot explica.
Aceste lucruri, noi le numim „minuni”. Însă, în faţa minunilor lui Isus, poate exista un dublu risc din partea noastră. Unul este cel al scepticismului şi al necredinţei din principiu. Se spune: „Toate sunt poveşti, nu se poate!”. Şi, în felul acesta, nu ne mai lăsăm provocaţi şi interpelaţi de Evanghelie; rămânem închişi la orice ipoteză care trece dincolo de schemele noastre dobândite. Dar, în definitiv, oare suntem chiar atât de siguri că este „posibil” numai ceea ce spunem noi sau ceea ce noi putem face sau înţelege? Un alt risc este acela de a crede cu prea mare grabă în minuni, oprindu-ne însă la suprafaţa lucrurilor, la gustul miraculosului, fără a ne întreba despre sensul a ceea ce s-a întâmplat, fără a ne lăsa provocaţi de semnificaţia faptelor pe care le relatează Evanghelia. În schimb, tocmai aceasta trebuie să facem
Faptul minunat, miraculos nu este scop în sine însuşi. Isus nu săvârşeşte niciodată minuni numai pentru a se face văzut că are puteri extraordinare. Minunile sale sunt întotdeauna intervenţii în favoarea oamenilor. Înmulţirea pâinilor este o manifestare concretă a acelei compătimiri, a acelei solidarităţi şi griji din partea lui Isus faţă de oameni, atitudine ce caracterizează întreaga lui existenţă, şi care tindea întotdeauna să vină în întâmpinarea diferitelor forme de necesităţi şi suferinţe umane.
Sfânta Euharistie este semnul cel mai concret pe care ni l-a lăsat Isus, semn al măreţiei şi gratuităţii darurilor lui Dumnezeu, deoarece este actualizarea darului de sine însuşi, pe care Cristos l-a făcut într-un mod total prin viaţa şi moartea sa odată pentru totdeauna, dar pe care în acest sacrament a voit „să-l înmulţească” indefinit pentru toţi credincioşii, pentru ca prin împărtăşirea cu el să putem sătura acea foame şi acea sete pe care nu le poate potoli nici toate lucrurile din această lume.
Pr. Emanuel Imbrea, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău
Minunea înmulţirii pâinilor
