4 mai 2024
ActualitateMinistrul Sănătății a anunțat o secție de „Mari Arși”, la SJU Bacău

Ministrul Sănătății a anunțat o secție de „Mari Arși”, la SJU Bacău

Ministrul Sănătății, Alexadru Rafila, s-a aflat zilele acestea în vizită prin Bacău, unde a verificat stadiul investițiilor aflate în derulare la diferite obiective din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău, în special Secția de Radioterapie, Unitatea de Primiri Urgențe și Heliport.

Demnitarul s-a declarat extrem de mulțumit de nivelul avansat al lucrărilor de la acest obiectiv important al județului, subliniind că ar trebui, însă, clarificată situația patrimonială a fostului Spital Municipal, astfel încât unitatea să poată fi inclusă cât mai rapid în circuitul medical, în condiții optime de funcționare.

„Acest lucru trebuie rezolvat cu celeritate de autoritățile locale, dar și de cele județene. Este necesară o decizie rapidă care să facă posibilă și accesarea PNRR. Pentru că amenajarea acestei clădiri care, în trecut, înțeleg că a aparținut unui spital care s-a desființat, în 2020, trebuie să facă parte integrantă din spitalul județean.



Este o precondiție, nu este un angajament, dar necesară, astfel încât și Bacăul să aibă o șansă serioasă de a primi finanțare prin PNRR. Mai ales că propunerea este de a se dezvolta aici un centru pentru «marii arși», extrem de necesar la nivel local și național, unde, desori, întâmpinăm dificultăți în relocarea de astfel de pacienți. E bine că aici aveți profesioniști în astfel de patologii complexe, care știu să facă acest lucru cu dedicație”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, în cadrul unei conferințe de presă organizată la finalul vizitei.

Demnitarul a dat ca exemplu comasarea Spitalului Județean din Oradea cu cel Municipal, administrată de aleși ai Partidului Național Liberal. „Până la urmă, cred că important este mesajul, iar autoritățile trebuie să înțeleagă faptul că nevoile cetățenilor exced intereselor de natură politică. Iar, Partidul Social Democrat acționează în acest sens”, a mai arătat ministrul Sănătății. Ministrul Rafila a apreciat favorabil și întâlnirea avută cu șefii de secție din Spitalul Județean, în care s-a discutat despre perspectivele profesionale ale angajaților SJU, de nevoia adaptării structurii unității spitalicești în funcție de diferitele servicii care sunt solicitate de cetățeni, mulțumindu-le, totodată, pentru eforturile făcute pe timpul pandemiei de coronavirus.

Heliportul de la SJU, gata în vară

Cert este că lucrările la pavilionul din incinta SJU sunt în stadiu avansat de execuție, astfel încât, la 1 iulie, parterul clădirii să fie dat în funcțiune. Tot la vară, este foarte posibil să fie încheiate și investițiile în modernizarea și extinderea Unității de Primiri Urgențe, inclusiv heliportul de pe ultimul nivel al clădirii SJU. Aproape încheiate sunt și lucrările la amenajarea celui de-al doilea accelerator din cadrul secției Radioterapie de la Spitalul Județean de Urgență Bacău, investiție realizată cu un credit bancar angajat de Consiliul Județean Bacău, deși, inițial, fusese făcută o solicitare de finanțare către ministerul de resort, la care nu a fost primit niciun răspuns.

„Venim și cu vești mai puțin bune. Din păcate, constructorul care execută lucrări la corpul vechi de la Spitalul Județean este în insolvență, de vreo 4 luni, a bandonat lucrările, iar între timp, din cauza temperaturilor scăzute, au apărut și mici probleme la secția de psihiatrie. Este un contract semnat în 2018, în privința căruia mi-am exprimat temerile încă de atunci, iar acum, din păcate, se și confirmă. Prin urmare, nnu vom reuși să finalizăm investițiile în termenul dorit.

La Compania Națională de Investiții, se discută, cu administratorul judiciar, rezilierea amiabilă a contractului, urmând să se evalueze restul lucrărilor rămase neexecutate, apoi scoase la licitație, astfel încât, anul acesta, să fie dat în folosință corpul vechi al clădirii”, a arătat europarlamentarul PSD Dragoș Benea, prezent la conferința de presă.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri