29 martie 2024
ActualitateMilioane de lei pentru ajutoare sociale

Milioane de lei pentru ajutoare sociale

În perioada pandemiei de coronavirus numărul beneficiarilor de ajutor social a crescut, dar nu semnificativ. Astfel, dacă în luna martie 2020, înainte de instituirea stării de urgență, la nivelul județului Bacău 9.171 familii au primit acest sprijin financiar, suma totală acordată lor ridicându-se la 2.491.533 lei, în septembrie au beneficiat de prestația socială menționată mai sus 9.259 familii, la care au ajuns 2.520.808 lei. Totuși, față de luna septembrie 2019, numărul beneficiarilor a crescut cu 249 familii. Mai exact, atunci 9.010 familii au primit ajutoare sociale care au însumat 2.450.265 lei.

Dar clasamentul pe comune este neschimbat. De ani de zile pe primul loc se situează comuna Horgești, în ceea ce privește atât numărul beneficiarilor cât și suma totală plătită lor. Astfel, în septembrie 2020, din Horgești au primit ajutor social 414 familii comparativ cu 400, în aceeași lună a anului trecut. Suma achitată a fost în septembrie 2020 de 147.733 lei față de 140.781 lei, în 2019. Urmează comuna Stănișești, cu 332 familii beneficiare (106.184 lei) după care vine localitatea Ungureni, cu 326 ajutoare sociale acordate (92.265 lei).

Amintim că, potrivit Legii 416/2001, a venitului minim garantat, familiile și persoanele singure sărace au dreptul la un ajutor social al cărui cuantum diferă în funcție de numărul membrilor componenți. Astfel, familia cu o persoană primește lunar 141,5 lei. Cele cu 2 persoane iau 255 lei, cu 3-357 lei, 4-442 lei și cele care au în componență 5 membri beneficiază de 527 lei. Familiile mai numeroase iau 527 lei la care se adaugă câte 36,5 lei pentru fiecare persoană ce depășește numărul de cinci.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri