20 mai 2024
Actualitate„Mihai Eminescu”, altfel

„Mihai Eminescu”, altfel

Elevii s-au întors în bănci și a fost o mare bucurie pentru toți cei implicați în acest sector de activitate: copii, părinți, profesori. Numai că, unele unități de învățământ au ales să revină în prim plan cu binecunoscuta activitate numită „școala altfel”. Acest lucru s-a întâmplat și la Colegiul „Mihai Eminescu” din Bacău, atât cadrele didactice cât și elevii fiind angrenați în câteva proiecte de importanță majoră. Sigur, în plan larg au fost și cârcotași care au spus că nici nu s-a revint bine la școală că s-a și trecut în programul „școala altfel”. Trebuie subliniat că, cel puțin în cazul Colegiului „Mihai Eminescu”, programul „școala altfel” a fost programat în această perioadă, 8-12 februarie, încă de la începutul anului școlar, din septembrie 2020.

Toate activitățile propuse în acest program s-au desfășurat online și s-au bucurat de o prezență maximă din partea celor peste 900 de elevi ai colegiului, atât cei de la nivel liceal cât și cei de la postliceal. Între aceste proiecte s-au remarcat „Învață să spui NU” la care au participat invitați de la Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane, „Educația Financiară – Școala pe roți” – un program derulat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean sau programul „Fii Liber” sprijinit de Asociația Națională Antidrog. S-au mai remarcat activitatea „Consumul de alcool” desfășurat cu sprijinul a doi psihologi de la Direcția de Asistență Socială și „Orientarea în carieră” la care au fost invitați un profesor de la Universitatea „George Bacovia” și doi ofițeri de la unitate de tancuri care au vorbit elevilor despre cariera militară.
„Activitățile au fost antrenante, unii elevi au răspuns iar alții au fost mai timizi. Ideea este că activitățile online au și părți pozitive dar și negative, despre alt aspect putând vorbi atunci când activitățile se desfășoară față în față”, a precizat Andreea Șuhan, profesor de socio-umane la Colegiul „Mihai Eminescu” Bacău.



„A fost pentru prima dată când am făcut astfel de activități pe online. Avantajele activităților pe online sunt că au reușit să intre toți elevii. Dacă aceste activități s-ar fi desfășurat fizic, cred că nu toți elevii ar fi participat, pentru că ar fi fost foarte greu să aduci la un loc 900 de elevi, chiar dacă nu ar fi fost pandemie. Feedback-ul este unul pozitiv, elevii au fost încântați, au reușit să pună întrebări și să primească răspunsuri”, a subliniat și prof. Diana Lungu, consultant educativ în cadrul colegiului.

De luni, 15 februarie, elevii din anii terminali, adică cei de clasa a XII-a și cei din anul III de postliceală, se vor întoarce în bănci pentru învățământul fața în fața, în scenariul galben, cei doi directori ai colegiului, prof. Petru Bâzu și prof. Costel Pădurau, subliniind că unitatea de învățământ pe care o conduc este pregătită din toate punctele de vedere pentru reluarea cursurilor cu elevii în bănci.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri