Conform celei de-a patra Evangheliii, Ioan Botezătorul, văzându-l pe Isus coborând în Iordan, rosteşte aceste cuvinte: „Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu!” (In 1,29) Aceste cuvinte, în ritul roman, sunt rostite înainte de distribuirea Euharistiei. Dar de ce este numit Isus „miel”?
Oprindu-ne strict la episodul de la Iordan, putem spune că Ioan Botezătorul îl numeşte pe Isus „Mielul lui Dumnezeu” tocmai pentru a sublinia credinţa sa că Isus este singurul fără păcat. Acest crez, exprimat aici printr-o imagine, este reliefat şi de atitudinea sa: „Eu trebuie să fiu botezat de tine şi tu vii la mine?” (Mt 3,14) Deoarece, atunci când a coborât în Iordan, Isus s-a amestecat cu mulţimea păcătoasă, Ioan crede că se cuvine să atragă atenţia penitenţilor, care veneau să primească botezul pocăinţei, că în mijlocul lor se afla unul fără de păcat; iar imaginea mielului pe care Ioan o foloseşte pentru Isus este cea mai fericită.
Dar pentru că episodul de la Iordan nu este singura ocazie pentru care Isus este comparat cu un miel, pentru a înţelege pe deplin sensul termenului, trebuie să amintim şi atitudinea pe care a avut-o înaintea lui Pilat, atitudine ce poate fi descrisă de cuvintele prin care se autocaracteriza profetul Ieremia: „Ca un miel blând dus la înjunghiere”(Ier 11,19). Acest text, subliniind umilinţa Slujitorului, vestea cel mai bine destinul lui Cristos, după cum îi explica Filip eunucului reginei Etiopiei (cf. Fap 8,31-35). Evangheliştii fac trimitere la el când notează că Isus tăcea în faţa Sinedriului (cf. Mt 26,63) şi nu răspundea nimic în faţa lui Pilat (cf. In 19,9).
Şi mai important este faptul că Isus a fost răstignit în timpul sărbătorii Paştelui ebraic şi deci a trebuit să pară chiar adevăratul miel pascal, în care se împlinea ce a simbolizat mielul pentru cei eliberaţi din sclavia egipteană. Când Dumnezeu a hotărât să-şi elibereze poporul din robia egiptenilor, le-a poruncit evreilor să jertfească în fiecare familie un miel „fără pată, de parte bărbătească, de un an” (Ex 12,5) şi să însemneze cu sângele lui uşorii uşilor. Datorită acestui semn, urmau să fie cruţaţi de îngerul nimicitor care venea să-i lovească pe toţi întâii născuţi ai egiptenilor. Datorită sângelui mielului pascal au fost răscumpăraţi evreii.
Tradiţia creştină a văzut în Cristos pe „adevăratul miel” pascal (Prefaţa Liturghiei de Paşti). Isus este Mielul fără pată (cf. Ex 12,5), adică fără păcat (cf. 1Pt 1,19) care îi răscumpără pe oameni cu preţul sângelui său. Astfel i-a eliberat din mijlocul celor ce slujesc idolilor (cf. 1Pt 1,14.18), încât să poată de acum înainte să evite păcatul şi să formeze adevăratul popor sfânt (cf. 1Pt 2,5).
Dacă ne bazăm pe cronologia sfântului apostol şi evanghelist Ioan, însăşi moartea lui Cristos ar furniza temeiul acestei tradiţii. Isus ar fi fost dat la moarte chiar în ajunul sărbătorii Azimelor (cf. In 18,28), deci în ziua de Paşti, după-amiaza, chiar în ceasul în care potrivit prescrierilor Legii, la templul din Ierusalim se jertfeau mieii. După moartea sa nu i s-au zdrobit picioarele, ca celor osândiţi, iar evanghelistul Ioan vede în acest fapt împlinirea unei prescripţii rituale privind mielul de Paşti (cf. Ex 12,46).
Pr. Cristi Hodea, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău
