Răzvan Bibire

Ceea ce se întâmplă în Franța în aceste zile poate aduce schimbări importante pe scena politică a Europei, o scenă dominată de discursul globalist, în care propaganda inteligent indusă a elitelor neoconservatoare a prostit milioane de oameni. Practic, ce s-a întâmplat: ani de zile, agenda publică a fost schimbată, înlocuindu-se problemele reale ale țărilor cu probleme marginale; în loc să se discute despre sărăcie, inegalitate, dezvoltare economică, s-a discutat despre drepturile LGBT, transexuali, corectitudine politică.

Nu spun că nu sunt probleme care merită a fi discutate, dar consider că, între a decide dacă un bărbat care se consideră femeie are sau nu voie să între în toaleta doamnelor și problema salarizării care condamnă la foame familiile paupere, a doua trebuie discutată mai întâi. Macron și-a prins urechile într-o problemă de tipul primeia.

Pregătit cu atenție de-a lungul anilor de către serviciile secrete, cu mandatul aranjat prin eliminarea sau compromiterea adversarilor și trimis într-o finală care nouă ne-a amintit de celebrul tur doi dintre Iliescu și Vadim, președintele francez a reușit să distrugă întregul eșafodaj construit cu migală. Acest lucru s-a produs în momentul în care a decis creșterea prețului la motorină prin adăugarea unei taxe de mediu care ar fi trebuit să descurajeze folosirea motoarelor Diesel, considerate mai poluante.

Dar nu a ținut cont de două probleme: în primul rând, manualul de economie ne învață că o creștere de prețuri la produsele de strictă necesitate nu va determina o scădere a vânzărilor. Pentru că nu poți renunța la ceea ce ai neapărat nevoie iar pentru milioane de francezi mașina este singurul mod în care pot ajunge la serviciu. În al doilea rând, publicul a văzut în această decizie o ipocrizie crasă: în vreme ce taxele bogaților sunt scăzute – Macron a eliminat un impozit pe avere pe motiv că se făcea evaziune fiscală – taxarea săracilor crește. Și a izbucnit revoltă, o revoltă care nu dă semne că s-ar opri, ba dimpotrivă…

Mai ales în contextul în care președintele francez, în plină criză determinată de creșterea impozitelor, anunță cheltuieli importante cu renovarea palatului Elysee sau cu ajutorarea sistemului bancar.

Iar revolta din Franța amenință să producă schimbări politice radicale, în contextul în care în primăvară au loc alegeri pentru Parlamentul European iar ideile vestelor galbene au început să depășească granițele țării.