19 aprilie 2024
Actualitate"Mica reforma" din justitie, la un pas de aplicare

“Mica reforma” din justitie, la un pas de aplicare

“Mica reforma” din justitie este pe punctul de a fi pusa in practica. Prin legea 202 din data de 25 octombrie 2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, s-au operat modificari esentiale in Codul de procedura civila, Codul penal, Codul familiei, Codul de procedura penala, Legea 544/2004 a contenciosului administrativ, Legea 188/2000 a executorilor judecatoresti si alte acte normative.

Specialistii spun ca eficientizarea actului de justitie va deveni acum ceva mai mult decât o declaratie de intentie. Pe lânga alte prevederi, prin noile dispozitii ale legii se instituie obligatia judecatorului de a fixa termene scurte, unele chiar de pe o zi pe alta.

Citati pe e-mail



“Prin noile dispozitii legale profita si justitiabilii in special prin faptul ca vor fi scurtate semnificativ termenele de judecata datorita modului de citare a partilor prin mijloace de comunicare moderne: e-mail, fax, telefon. In acelasi timp, se va elimina posibilitatea de formulare a cererii de stramutare a pricinii in mod repetat. Exista si posibilitatea comunicarii directe intre parti a intâmpinarilor sau altor asemenea acte”, ne-a declarat judecatorul Maria Oborocianu, purtatorul de cuvânt al Tribunalului Bacau.

Degrevare partiala

“Mica reforma”, asa cum a fost denumita aceasta lege, cuprinde masuri pentru accelerarea proceselor civile sau penale si implicit, pentru reducerea costurilor necesare in momentul de fata in vederea realizarii actului de justitie. Mai mult decât atât, unele instante vor fi oarecum degrevate. “In ce priveste instantele de judecata avem in vedere o degrevare partiala a tribunalelor motivate de faptul ca procesele si cererile privind creantele având ca obiect plata unei sume de bani de pâna in 2.000 de lei inclusiv, se judeca in prima si ultima instanta la judecatorie, acestea nemaifiind supuse recursului”, a mai spus Oborocianu. Acelasi lucru se intâmpla si in cazul proceselor privind plângerile contraventionale formulate impotriva proceselor verbale de constatare a contraventiei la OUG 195/2002 si la Legea 61/1991. In acest moment, soferii care primesc amenzi de la politie le pot contesta la judecatorie. Daca se considera nedreptatiti, merg mai departe la tribunal. De anul viitor, dreptul la recurs va fi anulat, iar soferii vor fi nevoiti sa se multumeasca doar cu decizia magistratilor de la judecatorie.

Situatii speciale

“In ce priveste aceste plângeri contraventionale, daca sentintele pronuntate in ce priveste circulatia pe drumurile publice ramân irevocabile la fond, nu acelasi lucru se intâmpla cu sentintele prin care se solutioneaza plângerile formulate impotriva proceselor verbale intocmite de alti agenti constatatori”, a mai afirmat Maria Oborocianu. Prin urmare, sunt supuse caii de atac a recursului tot ceea ce vizeaza contraventii stabilite de catre Garda de Mediu, Garda Financiara, Directia Regionala de Drumuri si Poduri, ARR, ITM, DSP, DGFP Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii banilor etc. Autoritatile sustin ca masura va duce la urgentarea solutionarii proceselor. „Mica reforma” reglementeaza si aspectul recunoasterii vinovatiei. Inculpatul va avea pedeapsa diminuata daca isi recunoaste vina in fata instantei. De asemenea, va fi interzisa pedeapsa cu suspendare pentru coruptie. Odata cu adoptarea legii 202/2010, evacuarea populatiei din imobile intre 1 decembrie si 1 martie este interzisa. Legea va intra in vigoare incepând cu 27 noiembrie 2010.
Alexandra Zaharia

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri