21 iunie 2024
ActualitateMelancolii de bacovieni cu identitatea furată. Astăzi – Dorin Grigorescu

Melancolii de bacovieni cu identitatea furată. Astăzi – Dorin Grigorescu

Mă numesc Dorin Grigorescu (Doru pentru prieteni) și am studiat la Liceul „George Bacovia”, astăzi „Colegiul Național Ferdinand I”, între anii 1974-1978. Am fost unul dintre puținii absolvenți din promoția ’78 care s-a îndreptat către ASE, în cadrul căreia am absolvit Facultatea de Turism și Alimentație Publică (1983); majoritatea covârșitoare a colegilor de generație se îndreptau către inginerie, domeniu fundamental pentru economia socialistă de atunci.

În primii ani de carieră am lucrat în cooperația de consum la UJECOOP Bacău, ca economist, și la Fondul Proprietății Private (astăzi SIF Moldova), cu sediul în Bacău, ca expert. În anul 1995 am făcut o cotitură profesională radicală și m-am alăturat pentru următorii douăzeci de ani firmei Kraft Foods România, cu sediul în Brașov, acolo unde am ocupat diferite funcții în Resurse Umane pentru România și în străinătate: director Resurse Umane Kraft Foods România, apoi director Resurse Umane Manufacturing pentru regiunea Asia-Pacific (Melbourne, Australia; Singapore), director Resurse Umane Egipt (Cairo), iar în ultima parte a carierei am activat ca director Resurse Umane Proiecte de Dezvoltare Producție UE, cu proiecte majore de tip greenfield (investiții de la zero) și brownfield (extinderi majore de capacitate) în Cehia și Polonia. În prezent sunt pensionar și locuiesc în Brașov.



Pentru mine, anii de liceu au fost cea mai frumoasă perioadă din viață, cu ceaiuri acasă, când erau plecați părinții, cu „reuniuni” (a se citi, seri dansante) organizate oficial la școală, cu muzică trasă la a treia mână, pe benzi de magnetofon sau pe casete audio, cu pletele ascunse la școală, pe după urechi, cu pantaloni evazați, asortați cu ii românești, încălțați cu saboți sau cu teniși chinezești albi, cu tricouri imprimate manual cu tuș negru, cu adunări ad-hoc pe băncile din Parcul Cancicov (pe atunci, Parcul Libertății) urmate (sau precedate!) de vizita la „bibliotecă”, așa cum numeam noi Restaurantul (Green) Parc, cu revistele „BEST” de muzică rock trimise unui prieten norocos de către un unchi din străinătate și trecute febril din mână în mână, cu vizitele la Ștrandul Tineretului, la Insulă sau la Gherăiești, vara, cu glume absurde trântite în cele mai aiurea momente, și, bineînțeles, prima țigară, prima „băută”, primul sărut și …prima dragoste!

Când mă gândesc la anii de liceu, primele două cuvinte care îmi vin în minte sunt prietenie și libertate. Vorbind despre prietenie îmi amintesc că toți cei din anul nostru de liceu, promoția ’78 (eram 6 clase a câte 35-40 de elevi!), împărtășeam un sentiment de camaraderie, de apartenență la ceva comun. La ceaiuri, la strand, la Parc, în recreații, ne strângeam natural împreună, fără nicio diferență între noi. Vorbind despre libertate în acei ani de comunism poate că e cumva contradictoriu, și totuși, acesta era sentimentul pe care îl aveam în anii de liceu. Ca sa explic acest sentiment de libertate, am să dau doar câteva exemple:

Primul: prin ’77, patru elevi din liceu au înființat o trupa, hai să-i spunem de rock, gen muzical care nu era tocmai agreat de autoritățile comuniste. În chip surprinzător însă, formația a fost sprijinită de secretarul UTC și de direcțiunea școlii, care le-au pus la dispoziție instrumente muzicale și spatiu de repetiții! Cei patru „artiști”, trei băieți și o fată proveniți din trei clase diferite, cântau la chitară electrică, chitară bas, pian electric și tobe. Am fost unul din cei patru, ca baterist și solist vocal al formației. Concertul de debut a fost și ultimul, dar ce mai conta, am cântat în amfiteatrul liceului înveșmântați în niște pătrate de pânză care se doreau a fi mantii, petrecute peste cap printr-o despicătură, gen poncho mexican, și am avut un succes nebun în fața colegilor.

Al doilea: ziua de 1 iunie era un prilej de hai. Pentru că era sărbătoarea oficială a copilului, deși noi eram adolescenți…în toata firea, profitam de prilej pentru a ne prosti, ca să spunem așa. Așa că veneam în acea zi la școală, care mai de care cu păpuși, muțulachi de plastic, fundițe (fetele) sau trăgând câte un camion de plastic prin curtea liceului pe culoare și prin clase, iar într-un an eu am venit pe patine pe rotile la școală, am intrat așa în curte, apoi în școală și în final în clasă, unde colegii au făcut ce au făcut și au convins-o pe dna. profesoară de geografie să mă scoată la harta așa, cu rotilele în picioare, spre haiul general. Întâmplarea s-a lăsat cu convocat părinții la școală, mustrări și promisiuni de îndreptare din partea vinovatului.

Al treilea: când eram în clasa a douăsprezecea, spre surprinderea generală, directorul liceului a decis înființarea unui loc oficial de fumat pentru elevi, în spatele atelierului și al salii de sport! Spre a se înțelege mai bine contextul, în acei ani dacă erai văzut fumând pe strada, riscai „raportarea” la părinți și la școală, ceea ce putea atrage de la caz la caz, unele pedepse. Bineînțeles, erau și câteva reguli de respectat sub amenințarea anulării acestui neașteptat act de toleranță. De exemplu, locul de fumat era disponibil numai elevilor din clasa a douăsprezecea și se putea fuma numai în recreații sau după terminarea orelor de școală. Bineînțeles că locul a devenit atât de popular, încât era frecventat și de unii dintre profesorii cu care puteam fuma acum cot la cot. Să nu se înțeleagă însă de aici că respectul elevilor față de acești profesori ar fi avut cât de puțin de suferit.

Și totuși, cu ce m-a ajutat liceul în carieră, mai ales în partea ei internațională? De multe ori am fost întrebat cum se face că vorbesc atât de bine limba engleză. Aveam întotdeauna răspunsul pregătit la această întrebare: „asta e engleza pe care am învățat-o la liceu”. Și, într-adevar, am avut șansa unui profesor de engleză foarte bun, în persoana domnului Constantin Turcu. Dl. Turcu avea toate caracteristicile unui englez sadea: o alura englezească, o eleganță sobra, un umor sec și un perfect accent britanic, iar la acestea se adaugă o fină cunoaștere a limbii engleze. Îmi amintesc cu drag două întâmplări legate de domnul Turcu. Prima, a fost surpriza de a-l avea ca invitat la una din lecții pe Leon Levitchi, cel mai valoros anglist al României până în ziua de azi, ceea ce spune mult despre nivelul dlui. Turcu în domeniul predării limbii engleze. Cealaltă întâmplare e mai nostima; la una din lecții, dl. Turcu ne-a provocat să traducem în română unele proverbe englezești, treabă în care ne-am avântat cu entuziasm, după care ne-a provocat să găsim traduceri englezești la proverbe românești. Traducerile au mers bine, cu „la pomul lăudat…” și „când pisica nu-i acasă…”, până ce eu am trântit „cum e Turcu, și pistolul”! Spre norocul meu, severul profesor Turcu a avut un asemenea acces de râs, încât am evitat orice mustrare.

În încheiere, vreau să spun și eu câteva cuvinte despre bustul „exilat” al poetului Bacovia, care a străjuit pe soclul din curtea liceului timp de multe generații, parcă anume pentru a servi drept fundal de fotografii aniversare ale elevilor și absolvenților. Colegilor mei de generație și mie pur și simplu ne lipsește această statuie. Ea e mai mult decât un simbol al liceului, este parte din el și din anii noștri de liceu. Cei care au răpit statuia, ne-au rapit o parte din tinerețea noastră și lucrul ăsta nu poate să rămână așa. Așa că, dacă ne-au răpit statuia, vom face alta!

Salut pe această cale inițiativa colegilor de generație de a repune bustul lui Bacovia pe soclul său originar și abia aștept ca pe 6 octombrie anul acesta, împreună cu ei să-i urăm în cor lui Bacovia: „Bine ai revenit acasă!”.

Banii pot fi donați până la data de 15.09.2023 în contul RO14 RNCB 0318 0282 3421 0001 deschis pe numele Pavel Pădure, cu următoarele mențiuni: NUME, DONAȚIE PENTRU BUST GEORGE BACOVIA.

Pe o laterală a soclului va fi montat un înscris cu un cod QR care va permite accesul la lista completă a donatorilor și la o arhivă foto; în eventualitatea strângerii unor fonduri mai mari decât cele necesare, sumele rămase vor fi donate Colegiului Național „Ferdinand I” pentru dotări în folosul elevilor. În funcție de succesul acestei campanii, inițiatorii se gândesc să organizeze în vara anului 2024 un mare Bal al Bacovienilor la care sunt invitați să participe reprezentanți din toate promoțiile care au absolvit Liceul Teoretic „George Bacovia”.

Informații suplimentare la tel: 0745.575.744 (Mihai); 0722.648.212 (Dan).

Pentru completarea arhivei foto vă rugăm să trimiteți materialele dumneavoastră la adresa: cm.negoita@gmail.com

„Bacovieni” din toate țările, uniți-vă!



spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img