19 aprilie 2024
Sport“Meci de șase puncte”

Pisicile Roșii – Real 2 Craiova, sâmbătă, ora 10.00, stadion “Lucrețiu Avram” (Proletarul)

“Meci de șase puncte”

După două deplasări la Viitorul Reghin-locul trei și la Universitatea Alexandria – liderului Ligii 1, Pisicile Roșii evoluează pentru prima dată în acest retur pe teren propriu contra unei echipe care a știut să adune puncte.

„Pentru noi e un meci foarte greu mai ales că avem probleme de lot, dar suntem încrezători că vom obține victoria. Chiar dacă am piedut primele două jocuri din retur, 1-0 – la Reghin și 3-1 – la Alexandria, jocul echipei e în progres, iar ăsta e scopul principal al nostru. E adevărat că trebuie să adunăm și puncte și începând de sâmbătă o să ne intereseze și tabela de marcaj, la finalul meciului – Cătălin Cojocaru – manager Pisicile Roșii. ”

Andreea Bujor: „În tur, formația din Craiova ne-a învins cu 2-0, la capătul unui joc pe care l-am pierdut pe mâna noastră. Pot spune că ne-am bătut singure, dar a trecut. Am învățat din greșeli și acum e timpul să ne luăm revanșa.”



Roxana Mateuță: „Fotbalul e cel mai frumos sport, iar noi suntem o echipă tânără care se maturizează de la un joc la altul. Avem nevoie de timp pentru a ajunge acolo unde ne este locul. Chiar dacă sunt la început drum, sper ca sâmbătă să sparg gheața și marchez primul sau chiar primele goluri pentru Pisicile Roșii.”

Andra Cernat: „Am încredere în echipă și în cei care se ocupă de pregătirea noastră. De curând am devenit o pisică roșie, dar parcă sunt aici de câțiva ani. Am găsit un grup unit, disciplinat care știe ce vrea și care m-a primit cu brațele deschise. Acum trebuie să demonstrez că merit să fac parte din echipa pisicilor roșii. Sâmbătă, la meciul cu Real 2 Craiova, avem nevoie de susținerea suporterilor, iar pe această cale îi rog să vină într-un număr cât mai mare, iar la final să sărbătorim împreună victoria.”

De la începutul returului, echipa a fost pregătită de Remus Cojocaru.

Partida va fi arbitrată de brigada formată din Sergiu Mavriche, Ionuț Ailoaiei și Alexandru Crăciun.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri