23 aprilie 2024
ActualitateMăsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

Judeţul Bacău se confruntă în aceste zile cu un val de căldură, discomfort termic ridicat şi caniculă. Pentru asigurarea unui management adecvat al situațiilor de urgență potențial generate de fenomenele meteorologice vizate, au fost dispuse măsuri specifice ce se vor aplica în toate unitățile administrative teritoriale din județul Bacău, în conformitate cu Dispoziția Secretarului de Stat, Șef al Departamentului pentru Situații de Urgență Dr. Raed Arafat nr. 894/20 iunie 2021, după cum urmează:

Măsuri de prevenire pentru perioade caniculare
– deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spații publice);

– evitarea aglomerațiilor, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00 – 18.00;



– purtarea hainelor lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare;

– a se bea 1,5 – 2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe (soc, mușețel, urzici);

– a se mânca fructe și legume (pepene, prune, roșii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); a se mânca echilibrat și variat, insistând pe produsele cu valoare calorică mică;

– evitați băuturile ce conțin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;

– a se evita alimentele cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală;

– a nu se consuma alcool (inclusive bere) – deshidratează și transformă persoana într-o potențială victimă a caniculei;

– a se menține legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, personae cu dizabilități) cu interes față de starea de sănăyaye a acestora, oferindu-le asistență ori de câte ori au nevoie;

– a nu se lăsa copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;

– a se cere sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință, manifestat de o persoană sau copilul acesteia;

– a se crea un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;

– persoanele care suferă de diferite afecțiuni ăși vor continua tratamentul, conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medical currant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente;

– pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea și ritmul activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și se vor alterna perioadele de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri