20 aprilie 2024
ActualitateMasterplanul taie paturi, dar nu are măsuri pentru viitor

Dragoș Benea: „Ne îndreptăm către Germania sau către Albania?”

Masterplanul taie paturi, dar nu are măsuri pentru viitor

Senatorul Dragoș Benea, liderul PSD Bacău, a organizat, duminică, la Consiliul Județean, o întâlnire pe tema master-planului pe Sănătate pentru Regiunea Nord-Est, ca preambul la dezbaterea programată pentru luni, la Iași. I-a stat alături Lucian Șova, deputat de Bacău.
Scopul înâlnirii a fost identificarea argumentelor care ar putea combate intenția Ministerului Sănătății de a închide secții și spitale din județul Bacău și formularea unei poziții unitare față de acest masterplan. Dragoș Benea a fost președinte al Consiliului Județean (CJ) Bacău timp de trei mandate, iar Lucian Șova, președintele Consiliului de Administrație al Spitalului Județean de Urgență.

La dezbatere au fost prezenți subprefectul județului, vicepreședintele CJ Bacău, primarii din Comănești, Moinești, Buhuși, viceprimarul din Onești, directorii spitalelor din județ și directorul executiv al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS). „Într-un fel, cineva trebuia să-și asume acestă discuție pregătitoare pentru dezbaterea de mâine (azi, n.r.) pe masterplan, care nu știu cât de aplicată, pragmatică sau emoțională va fi”, a declarat Dragoș Benea, în deschidere.

Medicina primară se dezvoltă de la sine?



Senatorul PSD a afirmat din start că masterplanul are obiective generoase, dar nu are niște măsuri pentru îmbunătățirea serviciilor medicale în viitor. Planul Ministerului Sănătății reduce numărul de paturi în speranța că actul de medicină primară se va dezvolta. Cum? Nu se știe, de la sine! „Sunt prezentate date din Uniunea Europeană și eu, ca nespecialist, nu mai știu unde să mă uit. Să mă uit la Germania, care are un număr de paturi cu 25 la sută mai mare decât România și un sistem de sănătate performant, sau să mă uit la Albania, care are un număr de paturi semnificativ mai mic și un sistem pe măsură. Nu știu spre ce ne îndreptăm, către Germania sau către Albania?”, a s-a întrebat Dragoș Benea. Ce face, de fapt, Ministerul Sănătății?

La recomandarea unui consultant, reduce numărul de paturi din cea mai săracă regiune a țării și investește la Cluj. Toți primarii și directorii de spitale prezenți la dezbatere s-au declarat împotriva reducerii numărului de paturi și închiderii unor secții și au adus argumente privind adresabilitatea ridicată a unităților medicale.

„Nu suntem spital de stat”

Viorel Miron, primarului orașului Comănești, a început cu o nedumerire. „Suntem spital public, dar nu suntem spital de stat. Statul nu investește nimic în Spitalul Comănești”, a afirmat Miron, adăugând că la spitalele private nu s-a umblat deloc. Se vorbește despre indicatori? După ce spitalul a fost închis, „medicii dați afară, trimiși cu valiza la gară” și a luat-o de la zero?

„E inacceptabil. Dacă se închide spitalul, nu mai rămânem cu nimic”, a acuză Viorel Miron, revoltat. Dragoș Benea a propus, în premieră, o asociere a Spitalului Orășenesc Comănești și Spitalului Municipal de Urgență (SMU) Moinești, un holding „de care nici CJ nu ar fi străin”. Primul pas ar fi renunțarea la orgoliile locale. Dr. Adrian Cotîrleț, directorul SMU Moinești, singurul spital care nu e afectat de masterplan, a explicat că în Moinești s-a început de mult reorganizarea, una dintre măsuri fiind renunțarea la compartimentul TBC deoarece exista, la 45 de kilometri, un spital TBC. El a mai declarat că ar fi oportună, poate, înființarea unei comisii mixte județene care să coordoneze spitalele din județ.

Primarul Moineștiului, Valentin Vieru, a afirmat că sănătatea este o prioritate pentru administrație, iar Vasile Zaharia, primarul din Buhuși, a întărit respingerea ideii de a închide secții. „Spitalele din Buhuși și Comănești nu fac concurență spitalelor mari”, a precizat Zaharia, adăugând că e posibil să se facă niște restructurări determinate de dinamica populației, dar acestea nu sunt prioritare acum. Și acesta a subliniat faptul că „nimeni nu se atinge de spitalele private”. „Stăm foarte bine la nivel național, indicatorii sunt de partea noastră și acestea sunt argumentele cu care mergem mâine la Iași”, a declarat și directorul Spitalului Buhuși, Constantin Poiană. De altfel, „nu știu ce ar face SJU Bacău dacă s-ar trezi mâine cu câteva mii de pacienți în plus.”

„Masterplanul e greșit”

Cea mai incisivă a fost directoarea Spitalului Municipal Onești, dr. Oana Secară, care a declarat că „masterplanul e greșit”, conține date greșite, „indicatorii nu corespund cu situația actuală din spitalele noastre” și nu prezintă strategii. Managerii de spitale ar trebui să poată reloca paturi în funcție de nevoi, dar nu pot din cauza legislației, a acuzat dr. Secară. Tot din cauza legislației nu pot asigura venituri și nu pot scăpa de medicii incapabili. „Noi preluăm din străinătate lucruri care nu se pot aplica la noi pentru că situația populației din punct de vedere social, educațional, economic este alta”, a mai spus directoarea spitalului din Onești. Asistența comunitară „e zero”, sarcina asigurării serviciilor medicale fiind în întregime a spitalelor. „Toate aceste măsuri și modificări legislative ar fi trebuit să fie preambulul masterplanului”, a precizat dr. Secară.

Dan Stoica, directorul executiv al CJAS, a prezentat date privind evoluția spitalelor din județ, când și cum au fost tăiate paturi, numărul de paturi/1000 de locuitori, mai mic decât în Bulgaria și Germania, mai mic decât media UE și a României, sumele alocate etc. „Toate spitalele din județ depășesc serviciile contractate”, acele servicii care sunt plătite, a mai afirmat Dan Stoica.

Și directorul Spitalului TBC, Mădălin Pârâianu, a fost dur în declarații. Acesta a afirmat că numărul de paturi actual este deja sub cel stabilit pentru 2020, apoi a întrebat, retoric, cum e normal: „Ducem bolnavii la spitalul regional sau aducem serviciile medicale mai aproape de bolnavi?” Deoarece primarii și medicii au vorbit despre investiții, Dragoș Benea i-a avertizat că „enumerarea glorioasă” a acestora nu ajută la combaterea masterplanului, fiind nevoie de principii.

„Noi respingem documentul”

Firul roșu al dezbaterii a fost refuzul de a accepta reducerea secțiilor și spitalelor și solicitarea unor măsuri de dezvoltare a asistenței medicale comunitare, căci exact asta nu conține masterplanul. Și Lucian Șova a insistat asupra necesității unor măsuri urgente, cum ar fi flexibilizarea managementului, combaterea concurenței neloiale pe care o fac spitalele private, apropierea serviciilor de cetățean. Dragoș Benea s-a declarat convins că masterplanul final nu va semăna cu documentul actual: „Asta ține și de o anumită coeziune în interiorul județelor, în interiorul regiunii, dar și de calitatea contraargumentelor și a propunerilor noastre, având în vedere dezideratele de a îmbunătăți serviciile și de a ne apropia și de pacientul de la Răchitoasa, și de pacientul din Colonești, Coșna, Palanca!”

Întrebări pentru Ministrul Sănătății

Dezideratele trebuie atinse, dar nu se ating tăind din pix din sediul Ministerului Sănătății, ci în urma unor calcule corecte, riguroase, cât mai apropiate de realitate și ținând cont și de intenția aleșilor locali de a investi în domeniile care au adresabilitate cât mai largă, a precizat senatorul Benea. „Eu vreau să o întreb pe doamna ministru Sorina Pintea cum vede în mod concret dezvoltarea serviciilor medicale, ce politică bugetară dezvoltă în sensul acesta, ce investiții antamează, ce are de gând cu medicii generaliști… Sunt câteva întrebări la care trebuie să ne răspundă Ministerul Sănătății ca să putem crede în bunele intenții ale acestui document.” În final, Dragoș Benea a declarat foarte categoric că băcăuanii vor respinge masterplanul pe Sănătate.

Ce se prompune în draftul master-planului: reducerea numărului de paturi la Spitalul Județean de Urgență Bacău și Spitalul Municipal Onești, precum și închiderea a două unități: Spitalul Orășenesc Comănești, care va putea fi transformat în unitate socială sau de recuperare, și Spitalul Orășenesc Buhuși, unde se dorește doar păstrarea activității ambulatoriului de specialitate. Și la Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău s-au propus schimbări, dar nu de închidere, ci de transformare a lui doar pe o singură specialitate, cea din zona TBC. (R.N.)

Sanitas protestează

Uniunea Județeană a Sindicatelor Sanitas Bacău a invitat membrii de sindicat, nemembrii de sindicat sau membrii ai altor unități sindicale, să participe luni la pichetarea Prefecturii Iași, locul de întâlnire pentru analizarea master-planului pentru sănătate adresat Regiunii Nord Est. Uniunea Județeană a Sindicatelor Sanitas Bacău a transmis printr-un comunicat de presă că nu acceptă pierderea numărului de paturi. Este de acord cu eficientizarea și optimizarea activităților medicale, dar nu cu pierderea numărului de paturi. (R.N.)

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri