29 aprilie 2024
ActualitateMașină lovită de tren la Dofteana. Sunt două victime

Mașină lovită de tren la Dofteana. Sunt două victime

Pompierii militari au fost solicitați să intervină în comuna Dofteana, sat Dofteana, în urma unui apel primit pe Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, care anunța că o mașină a fost lovită de tren.

La locul indicat, echipele de intervenție au mobilizat o autospecială de stingere cu apă și spumă, o unitate de descarcerare, o ambulanță SMURD și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). Operațiunile de salvare și asistență medicală sunt în plină desfășurare, iar echipajele de intervenție lucrează la gestionarea situației de urgență.

În urma accidentului au rezultat două victime încarcerate. Acestea au fost descarcerate de echipajele de intervenție, fiind predate echipajelor SAJ inconștiente, cu multiple traumatisme.



În tren se aflau cca. 30 călători fără marcă traumatică.

Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, a fost declarat decesul a două persoane, respectiv una de sex feminin (26 ani) și una de sex masculin (28 ani).


Comunicatul IPJ Bacău

La data de 26.01.2024, ora 16.48, polițiștii au fost sesizați prin SNUAU 112, despre faptul că la trecerea la nivel cu calea ferată din comuna Dofteana s-a produs un eveniment rutier în următoarele împrejurări: o tânără de 26 de ani, din orașul Dărmănești, în timp ce conducea un autoturism pe drumul sătesc din comuna Dofteana nu s-ar fi asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată semnalizată cu indicatoare rutiere fiind surprinsă de trenul de persoane Mărăşeşti-Miercurea Ciuc.

În urma evenimentului rutier a rezultat decesul conducătoarei auto precum și a unui tânăr de 27 ani, pasager dreapta față în autoturism. Conducătorul trenului, un bărbat de 45 de ani, din județul Vrancea a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și i-au fost prelevate mostre biologice de sânge conform metodologiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infractiunii de ucidere din culpă.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri