15 iunie 2024
CulturăMarius Manta a primit Premiul și Medalia Eminescu „Teiul de aur”

Marius Manta a primit Premiul și Medalia Eminescu „Teiul de aur”

Cu aproximativ doi ani în urmă, criticul literar Marius Manta, redactor al revistei „Ateneu”, a fost recompensat pentru poezie și critică literară, implicit pentru cele cinci volume publicate („Literaturbahn”, 2014; „Tată și fiu. Momente”, 2015; „Ucenic la iconari”, 2017; „Cronofiabile”, 2020; „Interviuri”, 2020) cu Premiul Eminescu – Teiul de Argint, la Botoșani, în cadrul Zilelor Eminescu, organizate de Biblioteca „Mihai Eminescu”, sub egida Consiliului Județean Botoșani. Doina Cernica, gazetar și scriitor, aprecia cu acel prilej: „Calitatea lecturii sale decurge din cultură, gust artistic, dintr-un un larg orizont de interes și dintr-o adâncă, reală nevoie personală de a înțelege misterul creației”.

Iată că numai peste doi, la 14 iunie 2023, datorită în bună parte eseisticii sale, Marius Manta primește, de data aceasta, Premiul Eminescu – Teiul de Aur, pentru „valoarea literară și spirituală a scrisului său” – în cadrul unuia dintre cele mai însemnate evenimente culturale (găzduit de Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”), aflat la a XXII-a ediție. Președintele de onoare al juriului, acad. Mihai Cimpoi scotea în evidență faptul că „Această specificare de pe diplomă este foarte exactă. În ultimul timp, teoreticienii literari discută mult în jurul scriiturii. […] Marius Manta acordă scrisului un sens aparte, sensul clasic, de scris profund, caligrafic – în sensul bun, un scris în care e substanță spirituală”. Mai menționăm că juriul format din Nicolae Georgescu (președinte), Lucia Pușcașu (artist plastic – Filiala UAPR Suceava), Ersilia Iacob (manager al Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” Botoșani), Mihai Cornaci (consilier al Societății Numismatice Române), Elena Condrei (președinte-fondator al Premiilor Eminescu Teiul de Aur și Teiul de Argint) a oferit „Premiile Eminescu pentru literatură, arte vizuale, colecții și colecționari pentru” pentru șase secțiuni diferite: literatură, arte vizuale, restituiri culturale, restituiri istorice, colecții și colecționari, teatru.

Născut la 7 august 1975, Bacău, Marius Manta este licențiat al Facultății de Litere din cadrul Universității din Bacău (1998) în Limba și literatura română, limba și literatura engleză. Redactor al Revistei „Ateneu”, profesor la Colegiul Național de Artă „G. Apostu” Bacău, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, eseist, publicist, critic literar, poet, cu activitate culturală în cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului din postura de deputat în Adunarea Eparhială.



Publică în revistele de cultură printre care „Memoria”, „România eroică”, „Lumina literară și artistică”, „Tribuna”, „Teatrul Românesc”, „Poesis”, „Sinteze”, „Vitraliu”, „13 Plus”, „Porto Franco”, „Cronica”, „Cartea”, „Plumb”, „Spații culturale”, „Glasul monahilor”, „Credința ortodoxă”, „Crai nou”, „Context”.

 



spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img