Cu puţin timp înainte de şfârşitul Sfintei Liturghii, ocazionată de marea sărbătoare a Floriilor, de la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Bacău, în lăcaşul de cult şi-au făcut apariţia un grup de copii şi adolescenţi, îmbrăcaţi în frumoase costume naţionale, cu crenguţe de salcie îm mâini.

Erau copiii din Grupurile „Boboceii” şi „Floricica”, îndrumaţi în tainele folclorului de Maria Şalaru, cunoscuta şi îndrăgita solistă de muzică populară. Enoriaşii i-au primit cu aplauze şi bucurie, iar preotul Constantin Abageru a dezlegat misterul:

„În momentul când Domnul Iisus Hristos a intrat în Cetatea Ierusalimului a fost întâmpinat în primul şi în primul rând de frumoşii copii care ţineau în mâini ramuri de salcie şi cântau «Osana, Osana, bine este cuvântat numele Domnului!» Acelaşi lucru se întâmplă astăzi şi în biserica noastră. Mulţumim din suflet doamnei Maria Şalaru, pentru că a avut această iniţiativă deosebită, de a veni în biserica noastră cu aceşti copii minunaţi, pentru a ne dărui bucurie.”



Din faţa Sfântului Altar au răsunat glasurile cristaline ale copiilor, care au interpretat mai multe cântece şi colinde, fiind răsplătiţi, la final, cu aplauze şi felicitări.

„De Florii, am venit să cântăm şi să ne bucurăm împreună de intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim. Acum am primit ascultare de la părintele Constantin Abageru, de la parohia de care şi eu aparţin. Aşa a rânduit Dumnezeu ca anul acesta, de Florii, o sărbătoare minunată, să ne facem această datorie, o datorie de suflet, aici, în această micuţă şi frumoasă biserică. A fost un concert frumos, copiii au fost extraordinari, am cântat opt cântece, specifice acestor zile şi cred că oamenilor le-a plăcut. Aceasta a fost şi dorinţa noastră, să dăruim bucurie şi frumuseţe”, ne-a spus la finalul miniconcertului Maria Şalaru, solista cu glas de aur, care, de mai mulţi ani se ocupă de pregătirea şi îndrumarea copiilor şi tinerilor, la Şcoala Populară de Artă.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"