N-am să fac un discurs în privința morții, ar fi sinistru pentru cei mai mulți dintre noi, cred. Plus că nu e locul și nici…momentul, ca să zic așa. Am să rețin, totuși, că dorința supremă a umanității este aceea de supraviețuire. Și, cum altfel decât conștientizând, la nivel emoțional, pericolul de moarte. Practic, suntem dotați cu un fel de sirenă care va emite semnalul de protecție. Așa funcționează la oamenii normali. Ne temem de pericolele care planează asupra noastră și, ca atare, adoptăm acele comportamente de protecție.
Partea cea mai puțin plăcută este atunci când îți dai seama că, după ce, o viață, te-ai ferit de pericole, ai învățat să le înțelegi mecanismele, tot te ajunge din urmă „doamna cu coasa”. Din păcate, în vreme ce mai toți dintre noi facem, pe cât posibil, să amânăm momentul marelui exitus, există unii care parcă își doresc obștescul sfârșit. În continuare, vezi români anormal de relaxați în cruntul context al coronavirusului, insistând să viziteze marea cea neagră, unde încing hore aproape lipiți unul de altul. Sau, mai nou, îmbătați de aerul tare al democrației, unii bolnavi de Covid -19 sfidează toate cuceririle medicinei moderne, refuzând medicamentația și, mai mult, cerând externarea.
Și asta după ce, în urmă cu vreo câteva săptămâni, unele toante se scandalizau că le introduce nuș’ce pe sub piele când le lua temperatura. De neexplicat mi se pare și atitudinea unor politicieni care una spun în public, și alta fac în particular. Cum la fel de gravă consider decizia unor slujitori ai bisericii de a le interzice mirenilor accesul în lăcașurile de cult, cu fețele protejate de măști, afirmând cu un aer de maximă superioritate că „în fața sfinților nu se vine cu masca pe figură”. Șocantă invitație la…marea petrecanie.
