În revista "Familia" dau peste un text scris sub forma unei imaginare epistole (adresate de un critic literar unui prieten din strainatate) cu o tema de actualitate, grafomania. Mai nou, toata lumea scrie, combate pe net, mai ales, dar nu se lasa mai prejos nici marii si maruntii vanitosii, alergatori dupa desarta slava si iluzia posteritatii literare. Autorul epistolei cu pricina îsi varsa oful si zice asa: "Se scrie înfiorator de mult în România. De cele mai multe ori despre lucruri fara importanta: tot soiul de nimicuri, opinii despre n’importe quoi, elucubratii politice, sociale, sociologice, filosofice, culturale, fara alegere, fara metoda, fara scop. E o mare flecareala nationala, o întrecere de orgolii si vanitati, în care toata lumea scrie cu înversunare si nimeni nu citeste decât sa vada ce s-a mai scris despre el." Având simtul umorului, cel care face astfel de observatii exacte asupra unei realitati deloc placute, încheie scrisoarea catre prietenul fictiv recunoscând cum si-a adus si el contributia la marea flecareala nationala publicând textul asupra caruia m-am oprit. Si eu ma întreb, deseori, ce-i mâna în lupta pe toti veleitarii care se vor, neaparat, autori? As prefera, desigur, sa fie niste onesti cititori, pentru ca, slava Domnului, omenirea are destui scriitori mari, a caror opera merita cunoscuta. Lipsa lecturii este ca o infirmitate, saraceste, coboara mult nivelul unui om, dar putini îsi dau seama de asta, din pacate. Îngrozitor de tristele perle de la examenul de româna de la bacalaureatul de anul acesta sunt mai mult decât graitoare în acest sens. Chiar nu mai înteleg nimic din ce se întâmpla în sistemul nostru de învatamânt. Si aici, asa-zisele reforme se pierd într-o imensa flecareala pe marginea a ceea ce ar trebui sa se faca si într-o totala brambureala.
C. Mihalache
Marea flecareala nationala
