Parcă-i un făcut, cum obișnuia mama să spună când ceva nu era în regulă și se și mai repeta. Zic și eu: parcă-i un făcut ca de ani buni să nu ne mai ajungă plapuma; tot tragem de ea, însă picioarele ne rămân pe afară. La început doar puțin, apoi până la glezne, până la genunchi și, în ultimul an, nu ne mai acoperă deloc. Acum, vara, mai treacă – meargă, însă când vine iarna, e jale.
Și acum, să traducem pe înțelesul celor din capul trebii: fie ei de la Guvern sau de la Primăria orașului. Când ești nechibzuit și neputincios, pe deasupra, mai ții și coada pe sus, când buzunarele, a se citi visteriile, se golesc, nu pui mintea la contribuție, nu strângi din dinți, nu cauți soluții, ci dai fuga la vecini și te împrumuți. Și te împrumuți azi, și mâine, și peste o săptămână, după care te împrumuți să plătești…împrumuturile. Actualul guvern a scăpat hățurile și îndatorează țara săptămânal, astfel că datoria curentă și garanțiile la alte credite depășesc 60-70 la sută din PIB. Este enorm pentru o țară ca România.
Prim ministrul nu are timp și nici chef să-și frământe mintea, pentru a face, pentru a găsi bani în țară, îi este mai comod să bată la ușile creditorilor externi, care condiționează returnarea lor de reforme draconice, suportate de populație. Molima a cuprins și structurile din teritoriu, primarul Bacăului anunță sec că îndatorează iar orașul, nu pentru investiții, ci pentru plata unor datorii.
Afaceri păguboase, a căror efect se va simți, la nivel național și local, în spolierea populației, chiar și a celor nenăscuți, a perpetuării sărăciei, iar noi privim și ne minunăm, fără reacții, ca în fostele colonii. Dar și ele, la un moment dat, au pus piciorul în prag.
