3 mai 2024
ActualitateMajorarea cu 40 la sută a pensiilor, între lege și incertitudine

Majorarea cu 40 la sută a pensiilor, între lege și incertitudine

Majorarea punctului de pensie, de la 1 septembrie, continuă să reprezinte un motiv de nesiguranță pentru cei peste 4 milioane de pensionari din țară, dintre care aproape 150.000 (aproximativ 140.000, de stat, și peste 9.000, agricultori) sunt în județul Bacău. Prin urmare, din când în când guvernanții noștri vin cu declarații de liniștire. Ultima este a premierului Ludovic Orban, declarație pe care a făcut-o după ședința Biroului Executiv al formațiunii liberale, desfășurată marți, 5 mai. Astfel, primul-ministru al României i-a asigurat pe pensionari că: ”PNL are ca obiectiv creșterea pensiilor. Nu se atinge nimeni de pensiile lor, avem ca obiectiv respectarea legii pensiilor”. Dar premierul evită, în continuare, să spună dacă punctul de pensie va fi majorat cu 40 la sută, așa cum prevede Legea 127/2019, precizând că ”obiectivul guvernului este ca pensiile să crească în funcție de resursele bugetare și evoluția economică, astfel încât să poată fi plătite și pe viitor”.

La rândul său, Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a menționat, marți seara, la postul național de televiziune că banii pentru majorarea punctului de pensie conform legii sunt prevăzuți în bugetul pe anul 2020, dar, de asemenea, a reiterat faptul că procentul de creștere depinde de evoluția economică și că aceasta se va ști după încheierea primului semestru. Reamintim că, potrivit art.86, al.2, lit.b din Legea 127/2019, valoarea punctului de pensie ar trebui să crească, la 1 septembrie 2020, de la 1.265 lei, în prezent, la 1.775 lei, deci cu 40 la sută. Evident că această majorare ar fi o bucurie imensă pentru toți pensionarii, dat fiind faptul că majoritatea dintre ei au o pensie cuprinsă între 740 lei (indemnizația socială) și 2.000 lei. În județul Bacău sunt aproximativ 140.000 pensionari de stat și peste 9.000 de persoane pensionate din agricultură. La începutul anului pensia medie de stat în județ era de 1.347 lei, iar cea de agricultor, de numai 562 lei, sumă la care statul vine în completare până la 740 lei. Nici cei care au ieșit la pensie de limită de vârstă nu sunt de invidiat. La cei peste 105.000 pensionari de stat de limită de vârstă dintre cei aproape 140.000, în total, pensia medie era de 1.533 lei. Celor aproape 9.000 pensionari agricultori de limită de vârstă, câți sunt în județ, le revenea o pensie medie de 577 lei (primesc 740 lei). Valoarea punctului de pensie a rămas neschimbată, din 1 septembrie 2019, când a fost stabilită la 1.265 lei.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri