20 aprilie 2024
CulturăMâine, 23 august, “Groove Garden by Sorin Zlat” , la „Serile diasporei”

Mâine, 23 august, “Groove Garden by Sorin Zlat” , la „Serile diasporei”

Aflate la a doua ediţie, „Serile Diasporei”, manifestare organizată de Filarmonica „Mihail Jora”, sub egida Consiliului Judeţean, s-a bucurat, încă de la prima ediţie, de un real succes în rândul publicului spectator băcăuan, prezent în număr mare în Piaţa Tricolorului.

Şi anul acesta, timp de trei zile, începând cu 23 august, ora 20.00, pe scena special amenajată vor evolua formaţii, solişti, orchestra Filarmonicii băcăuane, în spectacole inedite, dedicate celor ce se întorc cel puţin o dată pe an în ţară, celor ce vin să-şi revadă rudele, prietenii, în dorinţa de a nu rupe legăturile cu tradiţiile, cu obiceiurile de care s-au despărţit în momentul în care au decis să-şi încerce norocul în alte societăţi.

Vineri, 23 august, în prima seară, vor evolua cei de la “Groove Garden by Sorin Zlat” (Sorin Zlat – keys & band leader, Robert Patai – voce, Răzvan Trifan- saxofon, Alex Man – ghitara, Cristi Dragomir – bas şi Laurenţiu Ştefan – baterie).



“Groove Garden” este un proiect de jazz-funk, iniţiat de binecunoscutul pianist Sorin Zlat, ce reuneşe muzicieni experimentaţi cunoscuţi pe scena jazz-ului românesc şi internaţional. Stilurile pe care le abordează grupul sunt: Gospel, Funk, R&B, Soul, Fusion etc., repertoriul fiind format din piese reorchestrate de la artiști celebri precum: Gregory Porter, Earth Wind And Fire, Stevie Wonder, Lalah Hathaway, precum şi compoziţii proprii.

Aşadar, nu rataţi seara de vineri, 23 august, de la ora 20.00, din Piaţa Tricolorului. Acolo vă veţi întâlni cu celebra formaţie “Groove Garden by Sorin Zlat”.

Gazda dumneavoastră va fi actorul Ştefan Hagimă.

Alte informaţii şi în ediţiile următoare ale ziarului „Deşteptarea”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri