26 aprilie 2024
OpiniiEditorialMai suntem o trestie...

Mai suntem o trestie…

După 70 de ani de pace și democrație într-o Europă bântuită de două războaie mondiale, care s-au soldat cu milioane de victime, morți, răniți, mutilați, dispăruți, la care s-au adăugat imense, incalculabile distrugeri materiale, pacea și ordinea au fost scoase de pe făgașul normal construit – și el – cu mari sacrificii, nu de un război, ci de un virus. Tot ce omenirea a clădit: principii, legi, norme, drepturi, obligații, organizații, viitorul, economii, sunt puse sub semnul întrebării și, până în acest moment, multe dintre ele anulate pur și simplu, în numele salvării lumii.

Indiferent de poziția geografică, număr de populație, nivel de dezvoltare, sisteme politice, religie, educație, putere armată, noul coranavirus a îngrozit lumea, iar noi, cei mulți, instruiți, democrați sau autoritari, bogați sau săraci, nu reușim să-i ținem piept, nu reușim să-i dăm de capăt, cu toate că guvernele lumii au mobilizat întreg arsenalul științific, medical, moral, religios, întregul efectiv al instituțiilor de forță și represiune, suspendând tot ce am creat bun și viguros în ultimii 200 de ani: drepturi și libertăți individuale și colective.

Au sacrificat ani de acumulări calitative și cantitative pentru a diminua și opri efectul distrugător, letal, al inamicului nevăzut, care nu vine din Cosmos sau din adâncurile întunecate ale planetei, ci de lângă noi, pare creat de om sau a luat naștere din neglijența și orgoliul nostru nemăsurat. Minți luminate au pus în mișcare întreg arsenalul cunoașterii umane, minți diabolice construiesc scenarii apocaliptice, lideri mondiali cu minți înfierbântate sunt gata să aprindă fitilul. Ce se va alege de visurile omenirii? De pace, democrație, egalitate, prosperitate, libertate, zbor, comunicare, sănătate, verticalitate, zâmbete, cântec, când noi am clacat la cea mai mică încercare.

Omul nu este decât o trestie, cea mai fragilă din natură: dar este o trestie gânditoare, ne încurajează Blaise Pascal. Poate ne salvează milioanele de ani pe care-i purtăm în spate, în gene, în ADN, în inimi, în sânge: încrederea, speranța, adevărul și frumosul.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri