15 mai 2024
OpiniiEditorialMăcelari în halate

Măcelari în halate

Stai și te crucești la cât de degradată este societatea din care, din nefericire, facem și noi parte, evident, fără a fi părtași la toate nemerniciile care se petrec. Și nu mă refer la mizeria din politică, la cum se fac și se desfac lucruri, în dauna noastră și spre câștigul lor. A devenit plictisitor să-i tot încondeiez pe acești politicieni de tot… disprețul. Nu m-aș opri nici la ororile (erorile) de la mănăstiri, sălbăticii prezente doar în filmele deocheate sau în mințile tulburi ale dezaxaților sexuali. Nu vorbesc nici despre carnagiile de pe șosele, unde autorii principali sunt șoferi teribiliști care abia știu să scrie, ori despre drogurile care trec cu atâta ușurință pe sub ochii autorităților, oprindu-se direct în venele sau plămânii rataților de peste tot.

În schimb, nu pot trece fără să mă opresc, pentru câteva minute, în dreptul criminalilor în halate albe din Iași, indivizii care foloseau acele dispozitive medicale preluate de la cadavre. Aproape că nu-mi găsesc cuvintele, rămân de-a dreptul mut în fața grozăviilor, răsuflând oarecum ușurat că așa ceva nu i s-a întâmplat cuiva drag mie. Dar asta nu mă face să nu empatizez cu victimele acelor măcelari fără jenă, însetați de bani și lipsiți total de grija față de ființele umane.

Cât de mizerabil poți să fii încât să nu respecți o limită minimă a decenței? Să nu ai niciun pic de remușcare, în fața lui Dumnezeu măcar, știind că astfel de acte abjecte nu vor rămâne nepedepsite, chiar dacă, să presupunem, judecătorii sau Colegiul medicilor, nu vor lua nicio măsură punitivă, cel puțin egală cu prejudiciile morale și emoționale aduse sutelor de victime! Cum de-i mai rabdă pământul, mă întreb, la câte acte dezgustătoare au înfăptuit, în goana lor vorace, îndreptată exclusiv spre avere, chinuind niște ființe care, imaginați-vă, și-au pus sufletul și trupul pe tavă, cu o ultimă speranță – aceea de a supraviețui, măcar câțiva ani, cât să-și vadă nepoțeii ridicându-se în lumea maturilor? Dar părinții asasinilor cum, oare, vor mai ridica ochii din pământ, rușinați, cred, de odraslele lor care au pângărit trupurile unor oameni (pacienți cu diagnostice inventate, care nici n-aveau nevoie de acele dispozitive)?

Macarba tărășenie capătă proporții amplificate dacă ne gândim că totul a fost, cum altfel?, o … afacere. Una mare. Din asta, indivizi fără scrupule au făcut averi. Imaginați-vă că tartorul șef, recidivist (dacă luăm în calcul dosarul în care, anerior, mai fusese anchetat), acoperit de un procuror căzut, colecționa bani (euro, lei, dolari, lire sterline, franci elvețieni, forinți și coroane daneze), dar și tablouri. Din salariul de medic!? O bandă întreagă de infractori, printre care și rezidenți!!!, aflați la început de drum, care, iată!, acum se află sub riscul de a înfunda pușcăria. Niciunul n-a lăsat să se întrevadă măcar o secundă că, odată, pe la începuturile lor, au jurat „pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea și Panacea și pe toți zeii și zeițele”. Un jurământul depășit, arhaic, de-ar fi să luăm în calcul zeii dispăruți din conștiința lumii.

Admit că formularea este mai mult o chestiune pur formală, care ține de etica profesională, de moralitate, fără a avea și o valoare legală. Bine ar fi ca întregul grup de josnice ființe să plătească, cu vârf și îndesat, măcar să fie un exemplu pentru toți cei din Sănătate și nu numai. Atât cât să nu se întâmple asemenea scenarii odioase și la noi, în județ. Căci nici SJU nu este departe de imaginea atât de infamă de care se bucură întregul sistem, de-ar fi să invoc derapajele comportamentale ale unor angajați – medici și asistente medicale deopotrivă, evident, fără a-i pune pe toți în aceeași categorie indezirabilă, considerând că sunt destui profesioniști din domeniul medical care fac cinste breslei.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri