24 aprilie 2024
ActualitateLumina Cunoașterii a fost răspândită de nevăzători

De la Dostoievski la Messi, din istoria antică la melodii de Beatles

Lumina Cunoașterii a fost răspândită de nevăzători

În organizarea Asociației Nevăzătorilor Filiala Bacău, s-a desfășurat, sâmbătă, faza zonală a Concursului ”Pe meridianele culturii”. Au participat 11 concurenți din județele Argeș, Iași, Mehedinți, Dolj, Harghita, Vaslui, Vrancea, Teleorman, Buzău și, bineînțeles, Bacău, care s-au întrecut în a-și dovedi cunoștințele.

În primitoarea sală de conferințe a Hotelului Fiald&Spa s-au adresat întrebări din cele mai diverse domenii, de la literatură clasică ori modernă la diverse aspecte ale științei, filme sau sport. Toate au testat atât memoria, cât, mai ales, iubirea de cultură a acestor oameni care au ales să-și învingă dizabilitatea pentru a avea spiritul liber.

Comisia de concurs a fost alcătuită din președintele Asociației Nevăzătorilor din România, Tudorel Tupiluși, Laura Damian, președinta filialei din Bacău, Carmen Vasluianu, director adjunct al Direcției de Asistență Socială din Primăria Bacău și, nu în ultimul rând, Ion Stamate, reprezentant al Rotary Club Onești, organizație care a asigurat cu generozitate premiile pentru concurenți.



După mai multe runde palpitante a fost nevoie de întrebări pentru departajarea celor mai buni, iar rezultatele au fost următoarele: Locul I – Victor Ion (Buzău), Locul II – Mihai Furtună (Bacău), Locul III – Fănel Buruiană (Dolj), Locul IV – Mihai Toderașc (Vaslui), Locul V – George Ianț (Iași). Cei cinci vor participa la faza națională a concursului, care va avea loc peste o săptămână la Galați.

 

”Suntem din nou împreună, prieteni, și vă mulțumesc tuturor pentru efortul de a veni, unii de la distanțe foarte mari, pentru a ne bucura. Cunoștințele voastre și iubirea pentru cultură vă fac cu adevărat speciali și acesta este marele câștig de astăzi!”

Laura Damian, președinta Filialei Bacău a Asociației Nevăzătorilor

 

”Sunteți un exemplu pentru toți prin bucuria de a trăi și eu mă încarc mereu cu o energie frumoasă când vin în mijlocul dumneavoastră. Rotary a fost și rămâne prietenul Asociației la orice eveniment pe care îl veți organiza.”

Ion Stamate, Rotary Club Onești

”Noi, cei de la Direcția de Asistență Socială, știm că sunteți puternici și activi, un model pentru comunitate, și vă mulțumesc pentru asta. Ar trebui să învățăm de la dumneavoastră multe despre optimism și încredere.”

Carmen Vasluianu, director adjunct al Direcției de Asistență Socială din Primăria Bacău

”E un concurs organizat cu multă seriozitate, dar și cu entuziasmul care ne caracterizează. Bacăul este o gazdă foarte bună și un loc unde se întâmplă mereu lucruri frumoase.”

Tudorel Tupiluși, președintele Asociației Nevăzătorilor din România

 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri