25 aprilie 2024
OpiniiEditorialLumile paralele ale Bacaului

Lumile paralele ale Bacaului

• Intr-un loc, departe de inima orasului, niste hale imense care stau goale, costisitoare si inutile, dar prilejuind (euro)lauda goala ce rasfrânge ecoul indiferentei fata de adevaratele nevoi ale oamenilor. Intr-un alt loc, sute de elevi, liceeni si profesorii lor se aduna neobligati sa invete carte prin sali de clasa prost reparate (daca sunt) si fara alte “dotari” decât dorinta de a sti cât mai mult si speranta ca, intr-o zi, vor aduce pe calea cea buna locul unde s-au nascut.
• Intr-o superba cladire istorica (mostenita de la boierii autentici care au daruit cu adevarat) din centrul orasului isi au salas institutii relativ utile si vag eficiente, dar fara nicio legatura cu Istoria Bacaului si necesitatile bacauanilor. Intr-o alta superba zidire pe care am mostenit-o (da, de la mult hulitul sistem socialist!) o fabricuta din ce in ce mai rara de campioni sportivi nu este lasata sa functioneze la capacitate maxima cu admirabilul sau combustibil de entuziasm, vointa si talent.
• Peste asfaltul gaurit-reparat-iargaurit-reastupat-rasspart-recârpit si deasupra trotuarului plin de dale scumpe se ridica aburii scosi de narile duhnind a incompetenta si hotie ale CET Bacau, iar fiecare rasuflare a indolentei ce se combina cu jaful inseamna mai putini bani pentru o viata mai buna a noastra. Peste un bloc vechi de 40 de ani, scara cu multii pensionari si câtiva tineri vrednici au pus din banii lor izolatie termica, dupa ce s-au saturat sa-si tina promisiunile cei ce i-au mintit in fiecare zi, ani la rând.
• O mâna de profitori, nemernici si corupti isi bat joc de trecutul, prezentul si viitorul Bacaului, inselând cu rânjetul lipit de fata, mintind in timp ce se jura pe cele sfinte, indesând in buzunare bani murdari in timp ce striga despre necinstea altora. O multime de oameni cinstiti in orice zi a vietii lor, care nu stiu alta lege decât a muncii si nicio alta cale decât a dreptatii, isi aduna puterile si curajul pentru a spune raspicat ca singura lume adevarata este a lor.
• Incep sa nu-si mai poata ascunde netrebnicia si neputinta. Incepe sa nu ne mai fie frica.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri