5 octombrie 2022
10 C
Bacău

Lumea lui Putin

.

HomeOpiniiEditorialLumea lui Putin

Există și români care trag la greu osanale lui Vladimir Putin și invaziei sale din Ucraina. Nu știu dacă sunt mulți sau puțini, duși cu capul ori spălați pe creier, vânduți sau gata cumpărați. Știu doar că aceștia există. Ce nu știu și nu înțeleg este de ce nu se mută ei frumușel la Moscova, Kazan ori Zarinsk, dacă tot se dau în vânt după lumea lui Putin și le pute tot ce este la vest de aceasta. Sau te pomenești că așteaptă momentul în care lumea lui Putin va deveni lumea noastră, a tuturor? Personal, nu aș putea trăi niciun minut în ea.

Am cunoscut-o, vreme de mai bine de 19 ani- numai că pe atunci se numea lumea lui Ceaușescu- și mi-a ajuns. Nu aș putea trăi în lumea lui Putin pentru că, fiind dintotdeauna un nealiniat, un rebel, aș sfârși-o rău. Riști să iei până la 15 ani de pușcărie doar dacă dacă scrii război în loc de „operațiune specială”; clar, nu-i lumea mea. Și nu-i lumea mea pentru că nu m-am dat niciodată în vânt după paradele militare. Iar după cele în care la mare preț sunt armele nucleare, cu atât mai puțin. Trebuie să fii ori de-a dreptul dezaxat, ori cetățean nord-coreean ca să ovaționezi isteric înșiruirea fără de sfârșit a mașinăriilor aducătoare de moarte, nu găsiți?

În lumea mea e loc pentru Sex Pistols și Clash (apropo, trupe de stânga), și nu pentru Oleg Gazmanov, de care, sincer, nu aș fi auzit- și m-aș fi lipsit bucuros de asemenea onoare- dacă nu ar fi fost mega-concertul din martie, de pe Lujniki. În lumea mea nu-i loc nici pentru nazism, chiar dacă, spre deosebire de mujicii ruși care nu lasă piatră peste piatră în invazia lor, armata lui Hitler a cruțat Ponte-Vecchio, cu toate că manevrele de retragere presupuneau distrugerea tuturor podurilor florentine de peste Arno. În lumea mea nu-i loc pentru Adolf Hitler, așa cum nu-i loc nici pentru Serghei Lavrov. Și, la drept vorbind, prefer să gândesc cu mintea mea, așa proastă cum e ea, decât să mă oblige deștepții pământului de la Kremlin cum să o fac.

Avea dreptate Churchill când spunea că democrația este cea mai rea formă de guvernare, cu excepția tuturor celorlalte forme care au fost încercate din când în când. În definitiv, lumea lui Putin nu poate fi lumea mea pentru că în lumea lui, Putin bate cu pumnul în masă: ori lumea mea, ori nicio lume!

 

Alte titluri
Alte titluri

Din peste 80 de permise reținute în weekend, mai mult de jumătate au fost din cauza vitezei

Poliţiştii băcăuani au acţionat în weekend pentru prevenirea și...

Trei tineri au furat un telefon și 700 de lei

  Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului au...

Microbuz școlar pus sub sechestru din cauza consilierilor locali

Un microbuz școlar IVECO și un autoturism Dacia Duster...

Cum să-i înveți pe copii abilități de rezolvare a problemelor

Copiii întâmpină probleme în fiecare zi, fie cu jucăriile...

Opinii
Opinii

Ce facem când sună alarma?

Scenarii, profeţii, avertismente, conspiraţii, declaraţii belicoase, ameninţări, demonstraţii, anexări, victorii şi înfrângeri, arme, crize, inflaţie, teamă, exod, coronavirus, negocieri, alte conflicte care inflamează lumea,...

Ploaia care va veni

Există numeroși oameni care încă se întreabă de ce a fost masacrată atâta lume în regimul "terorii" franceze, de după Revoluția de la 1789....

Ultimele știri