23 aprilie 2024
OpiniiEditorialLumea-i șuie, și se șuiește pe zi ce trece

Lumea-i șuie, și se șuiește pe zi ce trece

Ne mănâncă câinii, și nu numai în București! Sâmbătă, o femeie de 43 de ani a fost omorâtă de o haită de câini pe când alerga în zona Lacul Morii din București. Ar fi aceeași femeie care în luna aprilie a anului trecut a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost atacată de câini în aceeași zonă. Păi, asta-i mai lipsea lui Nicușor Dan, după ce a dato-n gard cu încălzirea și apa caldă, traficul în capitala noastră e ca-n Bombay, mai nou cică s-ar putea prăbuși toată Piața Unirii. Vorba lui nea Ciolacu, își asumă PNL susținerea useristului la Primărie, sau rămâne singur să plătească toate oalele sparte? Apropo de USR, domnule Viziteu, vedeți că s-a umplut iar Bacăul de blănoși cu colții la vedere, care numai prietenoși cu pietonii nu sunt. Asta apropo de oale sparte și decontate…

Podul de flori devine podul de mandate! Despre pesedistul Robert Cazanciuc aveam o părere bună, părea profesionist, realist și cu frână la declarații tâmpite. Numai că domnul vicepreședinte al Senatului a comis-o urât scoțând pe guriță ideea ca un parlamentar român să poată fi ales și în România și în Republica Moldova, dar și invers. Dincolo de gafa europolitică (cred că ăia din Comisia Europeană au râs scrâșnit la auzul enormității) rămâne o chestiuță practică – la noi sunt deputați și senatori, la frații de peste Prut doar deputați. Cum ar fi ca senatorul Cazanciuc să fie… senator în România și deputat la Chișinău? N-ar fi de râsul curcilor juriste? Dar ce să-i faci când te ia valul  populismului  idiot și te apuci să scoți gogomănii cu pretenții de unionism!

Frații moldoveni se sprionează-n draci între ei! Apropo de unirea cu Basarabia (care ne-ar costa pe noi, românii, vreo 2.000 de miliarde de euro!), de ce nu spune nimeni că Republica Moldova nu este un stat funcțional. Pe lângă că stă la mâna Rusiei, UE și SUA ca să aibă curent, căldură, mâncare și bani de salarii, instituțiile moldovenești sunt corupte până peste poate și se pare că n-au leac, Serviciul de protecție internă și anticorupție al Ministerului Afacerilor Interne  dezvăluie implicarea unor moguli ai afacerilor din Republica Moldova într-un scandal referitor la interceptarea ilegală a unor convorbiri. Băgați sunt reprezentanți ai unor ONG-uri (unele finanțate de americani și europeni), cum ar fi Alexandru Machedon, fondatorul grupului „StarNet” și al Intellesct Security, Cornel Certan, fost angajat al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), și Constantin Chiperi, administratorul „Intellect Security” SRL, organizația particulară de pază care s-a ocupat de măgăriile ilegale.

Socialismul n-o murit, doar puțin s-o franțuzit! Franța rămâne cea mai socialistă țară din lume cu legile ei care încurajează nemunca și protejează toți puturoșii, născuți în Hexagon sau veniți din colonii. Ce-i drept, ce-ar fi naționala de fotbal sau de handbal a Franței fără ”frații” din nordul Africii sau din insulele exotice – teritorii mulse de resurse sute de ani de rafinații francezi. Acum, se pare că le-a ajuns și lor funia la par și șefa Guvernului francez, Elisabeth Borne, dorește creșterea vârstei de pensionare, gradual până în 2030, la 64 de ani, de la 62. Și ca să se confirme că Franța e sora noastră mai mare, problema pensiilor speciale (au și ei, din plin!) a fost rasolită prin eliminarea celor din transporturi, energie ori Banca Naţională. În schimb, se va păstra un regim special pentru funcţionarii publici, dar şi pentru profesiile liberale, avocaţi şi artişti.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri