25 aprilie 2024
CulturăLumea are glas la Casa „George Bacovia";

Lumea are glas la Casa „George Bacovia”;

Casa Memoriala George Bacovia a gazduit un eveniment editorial de exceptie: lansarea romanului “Lumea are glas”, sub semnatura regretatului Octavian Voicu. Cu acest prilej s-au reunit aproape toti reprezentantii de marca ai artelor frumoase din Bacau, vechi prieteni ai autorului si reprezentanti ai presei. Romanul a aparut sub egida Editurii Corgal Press, in cadrul colectiei “Restituiri”, coordonata de Cornel Galben. La eveniment a fost prezent si Sergiu Sechelariu, cu sprijinul caruia a fost posibila editarea volumului. In deschiderea evenimentului, Calistrat Costin, presedintele Uniunii Scriitorilor, filiala Bacau, a declarat ca “este un prilej de memorie profunda. As vrea sa spun ca este un prilej fericit, dar faptul ca prietenul Octavian Voicu a trecut dincolo atat de repede ne face sa ne gandim la viata si la moarte. Octavian Voicu era memoria culturala a Bacaului.” Cornel Galben le-a spus celor de fata povestea aparitiei volumului, care a facut obiectul unui proiect inaintat autoritatilor locale inca de anul trecut, dar nu a primit finantare din cauza unei mici greseli. “A fost dificil sa descifrez manuscrisul, deoarece, prins de vraja inspiratiei, scrisul lui Octavian Voicu, de obicei foarte citet, era pe alocuri aproape indescifrabil. Este un roman de tinerete, cu un subiect ce poate nu prezinta interes pentru tineri, desi ar trebui. Este vorba de colectivizarea fortata. Nu a fost publicat pentru ca adevarurile din acest roman ar fi deranjat. E un document de epoca, un roman interesant si captivant.” Fiul autorului, Dionis Puscuta, a sustinut ca “romanul face parte dintr-o serie de carti ale autorilor bacauani, seria aRestituiria, sponsorizata de Sergiu Sechelariu.” Cel ce a facut posibila aparita editoriala, Sergiu Sechelariu, a declarat: “Este nevoie de o recuperare a scriitorilor bacauani. Am discutat cu Dionis Puscuta si am demarat un proiect in acest sens. Asa cred ca-i putem aduce in atentia bacauanilor pe cei ce au creat si creeaza printre ei.” Carmen Mihalache a evocat amintirea lui Octavian Voicu, “un mare revoltat, care spune ca acolo unde-s eu vreau sa fie intotdeauna adevar si fericire. Vreau sa traiesc viata la miza ei cea mai mare.” Profesorul Ioan Danila si-a adus aminte ca in aceeasi incapere din Casa Memoriala George Bacovia a facut o fotografie cu Octavian Voicu si Gabriel Bacovia, care tineau un discurs elevilor olimpici la limba si literatura romana. “Cand s-a demolat Casa Bacovia, impreuna cu Octavian Voicu am recuperat o bucata din friza cu lei ce a trecut in poezie”, a mai spus Ioan Danila. Scriitorul Viorel Savin, unul dintre apropiatii regretatului Octavian Voicu, a spus despre autor ca “e unul dintre cei mai mari indragostiti de carte pe care i-am cunoscut, care i-a respectat pe toti manuitorii de idei frumoase.” Cei de fata au regretat ca de la eveniment au lipsit o serie de auto-declarati prieteni ai lui Octavian Voicu, care insa s-au facut ca uita de el. Scris de Emilian Berceanu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri