Luca Spătaru este în clasa a IX-a la Colegiul Național ”Gheorghe Vrănceanu”, la clasă de matematică-informatică, și – aparent surprinzător – a câștigat Olimpiada Națională de Religie care s-a desfășurat la Oradea. Sora lui, Rafaela Spătaru, într-a XI-a la Colegiul Catolic ”Sf. Iosif”, a fost pe locul al treilea. Adolescenți luminoși care vorbesc firesc și convingător despre familie, credință, școală, sport sau comunicarea (ori lipsa ei) dintre părinți și copii. Succesul la olimpiadă îl povestesc zâmbind, cu o modestie ce vine dintr-o bună-creștere care părea pierdută. Doi frați din Bacău, două suflete în care s-a picurat curățenia, două minți deja rânduite întru judecată dreaptă, două vii motive pentru care trebuie să sperăm că orașul acesta, țara aceasta încă merită speranță.
Elevii din opt judeţe ale Diecezei Iași au participat la cea de a XII-a ediţie a Olimpiadei de Religie, etapa naţională, unde au obţinut rezultate remarcabile. Concursul s-a desfășurat la Oradea, în perioada 19-23 aprilie. La întrecerea desfăşurată la Liceul Greco-Catolic “Iuliu Maniu” au participat elevi romano-catolici şi greco-catolici din întreaga ţară. Desfăşurat sub egida Ministerului Educaţiei, concursul a avut două secţiuni: religie (clasele V-XII) şi discipline teologice (IX-XII). Cei aproape 100 de elevi din Dieceza Iași, împreună cu profesorii însoţitori, s-au deplasat, în cea mai mare parte, cu trenul. După o călătorie lungă, peste 10 ore, au ajuns la Oradea, un oraş care a impresionat prin frumuseţe şi curăţenie. Gazdele au pregătit în detaliu evenimentul, oferind elevilor o experienţă inedită. În programul cultural al olimpiadei, organizatorii au inclus un ghidaj profesionist în Oradea, iar într-una din zile o deplasare la Beiuş, unde elevii au vizitat o biserică reformată şi o peşteră. Într-una din seri, Cristian Bădiliţă a prezentat în catedrală conferinţa “Liceeni odinioară în Mica Romă”. Nu a lipsit îngheţata oferită de PS Petru Sescu, căruia elevii și dascălii i-au mulțumit. Proba de concurs s-a desfăşurat joi, 20 aprilie, la Liceul Greco-Catolic “Iuliu Maniu”. Fiecare foaie de examen a cuprins trei subiecte. Prin rezolvarea lor, elevii au avut şansa de a expune atât cunoştinţele acumulate, cât şi o perspectivă subiectivă cu privire la trăirea valorilor şi virtuţilor religioase.
De ce amândoi la Olimpiada de Religie?
Luca – Pe mine ”m-a tras” Rafaela, mi-a spus ”De ce nu vii și tu la olimpiadă?”. Pe urmă, doamna de religie, doamna profesoară Angela Budău, m-a îndrumat, mi-a dat să studiez și acasă, unde am învățat cu sora mea. Bine, eu am mai fost la olimpiadă în gimnaziu, la matematică și la alte discipline, am luat și premii, deci eram ”antrenat”.
Rafaela – Eu am participat în 2022 la olimpiadă și am vrut să fiu și anul acesta. La județ am avut 9,90 și am fost pe locul doi, dar s-a făcut o derogare și am participat la faza națională. Pe primul loc a fost colega mea Alexia Benchea, cu care merg mereu împreună și câștigăm când ea, când eu. Anul acesta eu am luat locul trei, ea a luat Premiul special. Dar nu a fost supărare!
Cât de importantă este familia în aplecarea voastră spre religie?
Luca – La noi în familie, înainte să mâncăm, facem o rugăciune de fiecare dată, mergem la biserică de mici, părinții țin foarte mult la asta. Și noi nu o simțim ca pe o obligație, ci ca pe ceva normal, chiar ne place pentru că face parte din noi. La Biserica ”Inima Neprihănită a Mariei” din Șerbănești stăm mult lângă părintele Cristinel Alecu, care ne e ca un prieten.
Rafaela – Într-adevăr, părintele Alecu este mereu deschis, nu doar cu noi, ci cu toată lumea, indiferent de vârstă. Dar, mai întâi, credința trebuie dezvoltată acasă, este ca un cadou spiritual. Și la fel ca Luca, nu există nicio presiune de la părinți să merg pe calea asta, e firesc! De exemplu, eu am ales să mă înscriu la Colegiul Catolic, nu m-a împins mama sau tata, asta am simțit, asta am crezut.
Pare că voi vă înțelegeți bine cu părinții. Dar mulți din generația voastră au probleme, se plâng și ei, și părinții…
Luca – Comunicarea ține unită familia, trebuie să se joace părinții cu copii împreună, ca niște prieteni. Copilului nu trebuie să-i fie frică de părinte, chiar dacă greșește, că și ei, cei mari au greșit! Dar, de mici, contează de cine sunt înconjurați la școală sau în alte medii. Poate își face cel mic un prieten nepotrivit, dar dacă acasă află ce e bine și ce e rău nu greșește foarte grav.
Rafaela – Copilul să realizeze că părintele îi vrea binele și alegerile să fie în concordanță cu ce l-au învățat. Dar nouă mama și tata ne-au lăsat posibilitatea să alegem, acel liber arbitru, și noi am înțeles că, dacă sunt alegeri greșite, ele trebuie acceptate de ambele părți. Eu cred că în familie cea mai importantă este credința, credința e acolo și când e bine și când e rău. E ancora care te ține drept și pe furtună, și pe vreme frumoasă.
Unde vă vedeți peste 10 ani?
Luca – Eu, peste 10 ani, aș termina facultatea, probabil aș începe lucrul în profesia mea – pe care, sincer, nu o știu deocamdată -, poate aș găsi o persoană pentru căsătorie ca să-mi întemeiez o familie a mea, să-i învăț pe copii mei ce m-au învățat părinții.
Rafaela – Eu vreau licență, master și doctorat, iar dacă se ivește ocazia, și studii în străinătate. Vreau să-mi găsesc propriul drum, dar mi-aș dori tare mult să călătoresc!
Ați pleca din România, o țară despre care chiar românii, de aici și dintre cei plecați în străinătate, spun că nu-i așa de bună?
Rafaela – E o ipocrizie din partea celor care spun că nimic nu este bun în România, fie că trăiesc aici, fie că sunt în afară! Mulți pleacă, dar câți rămân să facă ceva pentru ca lucrurile să meargă mai bine?
Luca – Nu m-am gândit niciodată la asta! Chiar dacă nu e cel mai bun loc din lume din unele puncte de vedere, e totuși locul unde am crescut. Trebuie să fac ceva aici!
Amândoi sunteți voleibaliști. Ce îți oferă sportul?
Rafaela – În cei patru-cinci ani de volei am învățat cum e să fii într-o echipă, să lucrezi împreună cu alții, care sunt diferiți de tine. Plus dezvoltarea fizică, foarte importantă dacă vrei să fii un om puternic.
Luca – Eu am început prin clasa a treia sau a patra, eram mic, timid. M-a ajutat să fiu mai sociabil, dezinvolt, dar și responsabil, am învățat să fiu punctual, chiar dacă eram doar la gimnaziu.
Părinții i-au învățat să se descurce singuri
Cu doi părinți care muncesc din greu, Rafaela și Luca au primit o importantă lecție de viață – încrederea în forțele lor și curajul de a fi pe propriile picioare. De cele mai multe ori, sora și fratele mai mic mergeau și se întorcea singuri de la antrenamentele de volei, pe jos sau cu autobuzul. ”Am primit sprijin pentru a fi noi, cu personalitatea noastră, și am reușit!”, spune Rafaela cu o umbră de mândrie. Iar Luca o completează – ”A fost bine pentru că ne-a fost toată familia aproape, chiar dacă nu la modul de a ne lua pe sus și a ne duce dintr-un loc în altul. Nu voiam ca părinții să-și facă programul în funcție de mine și de Rafaela, nu-i sunam imediat ca să ne stea la dispoziție, ne-au învățat să fim independenți și asta e o lecție foarte utilă.”
Se mai face și Școală – Bravo, ”Spiru Haret”!
Amândoi frații sunt absolvenți ai Școlii ”Spiru Haret” din municipiul Bacău care i-a educat că trebuie să înveți în fiecare zi la clasă, nu să facă pregătire pe bani mulți. Și Luca, și Rafaela au fost olimpici la mai multe materii în gimnaziu și au ales liceele unde vor continua fără ca părinți să plătească ore în particular, deși Luca spune că a avut colegi în clasa a VIII-a care ignorau școala bazându-se că ”îngrașă porcul în Ajun cu meditațiile”. Cei mai mulți n-au reușit! La fel spune și Rafaela, care a absolvit școala generală cu 9,52, a ales de una singură Colegiul Catolic ”Sf. Iosif”, și nu concepe să facă pregătire specială pentru Bacalaureatul de anul viitor. Școala ”Spiru Haret” are o frumoasă tradiție a câștigării concursurilor de religie, meritul principal fiind al dedicatei profesoare Loredana Cojan, cea care îi ajută și îndrumă permanent pe elevi.
Rafaela și Luca Spătaru sunt doi adolescenți obișnuiți din Bacău. În ora petrecută împreună cu ei la o terasă, Rafaela cu un cappuccino în față, iar Luca cu o Coca-Cola, am înțeles că generația lor nu vrea chestii imposibile. Să fie ascultați, dar și ajutați să înțeleagă, să li se respecte personalitatea, dar cei mari să le fie alături atunci când au nevoie. Fără restricții absurde, dar cu discretă și îngăduitoare grijă, ei și cei de vârsta lor vor deveni acei băcăuani puternici, curajoși și deștepți de care avem nevoie!
